GrădinăPomiculturăSfatul Popular

Altoitul și evoluția de la pomii sălbatici la cei fructiferi. Ce sunt altoiul și portaltoiul

În trecutul nu prea îndepărtat, cu peste 30—40 de ani în urmă, când cineva dorea să aibă un pom lângă casă, pe care nu-l putea procura de la o pepinieră, proceda în modul următor: se ducea la marginea pădurii, alegea un puiet de pom sălbatic, sănătos, cu tulpina netedă şi cât mai dreaptă, îl scotea din pământ cu rădăcina cât mai întreagă şi îl planta în grădina lui proprie, unde apoi îl altoia cu ramuri provenite de la un pom cultivat, care dădea fructe de foarte bună calitate.

În zilele noastre, cei mai de soi pomi altoiţi se produc în pepiniere, conduse de ingineri agronomi.

Ce sunt altoiul și portaltoiul

Altoirea este operaţia prin care o ramură denumită altoi, separată (tăiată) de pe un soi valoros de pomi, se trece pe un alt pom, de obicei sălbatic, denumit portaltoi, cu care se îmbină prin efectuarea unor secţiuni (tăieturi).

În scurt timp, dacă momentul de altoire a fost bine ales şi operaţia executată corect, părţile secţionate puse în contact se sudează, cresc şi convieţuiesc timp îndelungat, rezultând o nouă plantă care dă fructe asemănătoare cu acelea ale plantei de la care s-a recoltat altoiul.

Portaltoiul este aşadar planta care se altoieşte şi căreia îi aparţine rădăcina. De obicei în calitate de portaltoi se utilizează puieţii obţinuţi din seminţele pomilor sălbatici, care sunt mai rezistenţi la ger, secetă şi — în general — mai bine adaptaţi condiţiilor de sol.

Cum a evoluat procesul de altoire a pomilor fructiferi

Natura însăşi a oferit omului exemple care l-au dus la ideea altoirii plantelor. El a observat că unele ramuri din coroana unor copaci sunt sudate la locul lor de atingere.

Şi astăzi întâlnim destul de frecvent arbori şi pomi cu ramuri aşezate prea des, care se ating şi se freacă între ele atunci când sunt mişcate de vânt. Frecarea duce cu timpul la distrugerea cojii în locul de contact, urmată de sudarea ţesuturilor rănite, în perioadele cu vreme liniştită.

Sudura devine atât de rezistentă, încât ramurile respective nu mai pot fi separate decât cu multă greutate.

Într-o astfel de situaţie omului nu i-a mai rămas altceva de făcut decît să reproducă ceea ce a observat în natură, adică a tăiat coaja unor ramuri, provenite de la pomi vecini, pe care apoi le-a pus în contact şi le-a legat.

După realizarea sudurii a tăiat una din ramuri sub locul de sudură, constatând apoi că aceasta creşte foarte bine pe noua gazdă. De aici până la altoirea perfecţionată nu mai este decît un pas, pe care omul l-a făcut cu mii de ani în urmă, după ce a trecut de la viaţa de vânător şi culegător de fructe sălbatice la aceea de agricultor.

Cum au folosit oamenii altoirea

Mintea ingenioasă a omului, care a realizat şi descoperit atâtea în decursul veacurilor, a născocit şi altoirea. Dar omenirea datorează mult sutelor şi miilor de pomicultori pasionaţi din diferite ţări, care, în decursul timpului, au lucrat cu pricepere şi iscusinţă la îmbunătăţirea plantelor prin altoire.

Ei au reuşit să obţină fructe din ce în ce mai bune, pe care natura singură — fără intervenţia omului — nu le-ar fi putut produce în milioane de ani.

Pomii care cresc în mod natural, fără nici o îngrijire din partea omului, se numesc pomi sălbatici. Ei se întâlnesc şi astăzi destul de frecvent la marginea pădurilor, prin poieni, pe păşuni şi islazuri şi chiar de-a lungul unor drumuri.

Se recunosc uşor după ramurile lor ţepoase (prevăzute cu spini) şi după fructele mici, acre şi înecăcioase, cărora omul nu le poate da aproape nici o întrebuinţare. În trecut pomii sălbatici erau cu mult mai numeroşi decît astăzi.

Foarte rar se întâmplă ca între aceşti pomi să întâlneşti unul cu fructe ceva mai bune. Obişnuit, toţi au fructe mici şi cu gust neplăcut. Acest fapt constituie o dovadă că pomii cultivaţi în zilele noastre nu sunt rezultatul unui proces natural de evoluţie, ci al intervenţiei conştiente a omului.

Natura singură nu a produs timp de milioane de ani decât pomi sălbatici. Mai mult, există suficiente dovezi care arată că dacă pomii cultivaţi sunt lăsaţi în părăsire, cu timpul ei se sălbăticesc.

Tratamente eficiente pentru a preveni si combate basicarea frunzelor de piersic

Aşa este cazul unor soiuri locale de prun şi măr care cresc în stare semisălbăticită, pe care îi întâlnim la marginea pădurilor şi prin tufişuri, unde nu primesc nici un fel de îngrijire.

În decursul timpului, omul a descoperit şi elaborat o serie de metode prin care a scos plantele din starea de sălbăticie, schimbându-le radical caracterele şi însuşirile.

Dacă ne gândim, de exemplu, că astăzi se cultivă pe glob circa zece mii de soiuri de măr, care diferă între ele prin epoca de coacere (de vară, de toamnă şi de iarnă), mărimea, forma, culoarea şi gustul fructului etc., este suficient să ne dăm seama cit de mult a transformat omul natura plantelor.

De la fructele mici de 20—30 de grame (uneori şi mai puţin) ale mărului pădureţ, printr-o muncă îndelungată de selecţie (alegerea plantelor cu fructele cele mai mari) omul a reuşit să obţină mere de 200—350 de grame, iar la unele soiuri pînă la 500—600 de grame.

În ceea ce priveşte părul, s-au obţinut rezultate care impresionează şi mai mult, creându-se soiuri de fructe cu o greutate pînă la 700—800 de grame, uneori şi mai mult. Unii dintre gutui dau fructe care cântăresc pînă la două kilograme.

Date istorice cu privire la altoit

Există unele menţiuni din care rezultă că în China, cu aproape cinci mii de ani înaintea erei noastre, soiurile valoroase de păr se înmulţeau prin altoire pe un păr pădureţ denumit ,,Tu-li”.

Altoirea a fost practicată cu mult înaintea erei noastre de fenicieni, greci, cartaginezi şi romani.

De altfel este cunoscut că unele popoare antice, ca babilonienii, grecii şi romanii manifestau o adevărată pasiune pentru grădini, în care plantau şi pomi.

În Babilon, cu peste cinci sute de ani înaintea erei noastre, existau minunatele ,,grădini suspendate ale Semiramidei”, construite de Nabucodonosor al II-lea pentru a-şi manifesta iubirea faţă de una din soţiile sale, Amitis sau Amuhea, originară din Media (Iranul de astăzi).

Aceste grădini, considerate ca una din cele şapte minuni ale antichităţii, aveau înfăţişarea unor terase etajate în formă de amfiteatru, construite din blocuri mari de piatră legate între ele cu mortar, sub forma unor bolţi sprijinite pe ziduri de piatră foarte groase.

Pe aceste terase era întins un strat de pământ suficient de gros, ca să poată creşte bine în el rădăcinile celor mai viguroşi arbori. Istoricul latin Quintus Curtius Rufus (primul secol al erei noastre) menţionează că pomii din grădinile suspendate ale Babilonului erau ,,atît de bogaţi în fructe, ca şi cînd ar fi fost hrăniţi de pămîntul lor natural”.

Se poate presupune că aceşti pomi, ale căror fructe stîrneau admiraţia vizitatorilor, erau altoiţi.

În Grecia antică primele menţiuni despre altoirea pomilor aparţin lui Hipocrate, care a trăit între anii 460 şi 377 înaintea erei noastre. El vorbeşte despre „înmulţirea artificială” a pomilor prin altoirea în ochi.

Teolrast (374—287 î.e.n.), filozof şi agronom grec, referindu-se la altoire, recomandă „sa se unească specii asemănătoare cu cele asemănătoare”. De aici se poate trage concluzia că grecii antici posedau o experienţă cestul de bogată în legătură- cu altoirea pomilor, de vreme ce ştiau că unele plante nu pot fi altoite pe altele cu care nu se aseamănă.

În literatura romană dinaintea şi de la începutul erei noastre se găsesc de asemenea unele indicaţii cu privire la altoire şi la alegerea portaltoilor.

Viermele prunelor, dăunătorul care îți poate distruge 80% din recoltă. Cum îți protejezi pomii

Astfel, Varro (116—27 î.e.n.), vorbind despre cultura pomilor, recomandă ca „părul să se altoiască pe păr pădureţ, care să nu fie însă prea sălbatic, întrucît prin folosirea unui portaltoi nobil se pot obţine şi fructe mai bune”.

Această indicaţie, valabilă şi în zilele noastre, demonstrează că agronomii şi practicienii romani au reuşit să facă unele observaţii şi constatări destul de profunde privind influenţa dintre altoi şi portaltoi şi cu o mare importanţă pentru practica pomicolă, în adevăr, între altoi şi portaltoi există o influenţă reciprocă, iar dacă portaltoiul este prea sălbatic, el va influenţa negativ altoiul, tot în direcţia sălbăticiei.

Deci, nici chiar portaltoii sălbatici nu trebuie aleşi la întâmplare. Vor fi preferaţi aceia care sunt mai rezistenţi şi dau fructe ceva mai bune.

Foto: Livada de familie

Sursa: ”Cum altoim pomii”, autori inginer dr. GRIGORE MIHĂESCU și GEORGETA MIHĂESCU (1969)

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

One thought on “Altoitul și evoluția de la pomii sălbatici la cei fructiferi. Ce sunt altoiul și portaltoiul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *