Arbuști și pomi fructiferi care trebuie protejați de frig iarna. Ce amănunt scapă din vedere majorității pomicultorilor
Cercetările în domeniul pomicol, dar și încălzirea climatică globală, fac posibile culturi de plante exotice în România, care în trecut erau apanajul exclusiv al zonelor calde sau tropicale.
Agronomii reușesc prin cercetare să îmbunătățească toleranța la frig și să aclimatizeze diferite plante exotice la regimul termic al țării noastre.
Astfel, în livezile din diferite zone ale țării putem vedea acum culturi bogate de smochine, kiwi, goji, lămâi, portocal, banana nordului, curmale ori kaki.
Acestea sunt doar câteva exemple, diversitatea fiind mult mai mare, fiecare soi în parte având cerințe specifice referitoare la protecția în timpul iernii.
Informare cu privire la cerințele fiecărui soi
Atunci când vă hotărâți să creșteți în grădina dvoastră o plantă exotică informați-vă anterior cu privire la condițiile de dezvoltare, în principal cu privire la temperaturile negative la care rezistă.
Anumite soiuri au nevoie de o atenție sporită în primii 2-3 ani (protejarea plantei cu folie antiîngheț) sau chiar păstrarea în ghivece mari, ce vor fi aduse iarna în locuri expuse mai puțin temperaturile scăzute.
Metode de protecție pentru arbuștii și pomii fructiferi în timpul iernii
I. Protecția rădăcinilor prin mușuroire și mulci
Majoritatea proprietarilor de plante exotice aleg ca principală metodă de protecție învelirea acestora, cu folie de tip agril sau alte materiale.
Totuși, cel puțin la fel de important este să protejăm de frig rădăcinile care, odată înghețate, vor opri pomul sau arbustul din ciclul de creștere, fiind necesară înlocuirea acestuia.
Chiar dacă rădăcinile sunt în general în pământ la 20-30 cm, nu trebuie să uităm că adâncimea de îngheț poate depăși lejer această cotă.
Astfel, pentru a preveni înghețarea rădăcinilor putem pune un strat de mulci gros (paie sau frunze) de jur împrejurul rădăcinilor.
Totodată, aveți în vedere mușuroirea.
Dr. ing. Marius Viorel ROMAN, specialist în pomicultură, doctor în știinte horticole, proprietarul Pepinierelor Roman, explică cum trebuie să aibă loc procesul de mușuroire:
După ce pomii au fost plantați se va trece la mușuroirea acestora, respectiv ridicarea unui mușuroi, peste punctul de altoire, înalt de circa 30 cm, care se va păstra peste sezonul rece, până în primăvara (luna martie), când se va îndepărta și se va efectua o alveolă/farfurie, în care se vor uda pomii, pe tot parcursul anului.
II. Învelirea cu materiale izolante
Utilizarea pânzei textile de tip agril, sau a altor materiale izolante pentru a acoperi tulpinile și ramurile mai subțiri, este recomandată în primii 2-3 ani după plantare la speciile sensibile la îngheț.
Folosirea foliei de plastic etanșe nu este recomandată, întrucât va provoca umiditate în interior.
FOTO Ce metode ingenioase au folosit românii pentru a proteja pomii fructiferi de vânt și îngheț
Concluzie
Aceste metode de protecție trebuie adaptate nevoilor specifice ale arbuștilor și pomilor fructiferi și pot ajuta la menținerea sănătății și supraviețuirii lor în timpul iernii, în special în condițiile climatice mai reci și pentru soiurile mai sensibile sau exotice.
Aplicarea corectă a acestor metode pot face o diferență semnificativă în protejarea plantelor în sezonul rece.