Categories: Grădină

Calendarul de iarnă al grădinarului. Ce lucrări se fac în grădină și livadă în luna decembrie

Chiar dacă activitățile din grădină sau din jurul casei se află pe un trend descedent în luna decembrie, este bine totuși să avem în vedere și câteva operațiuni în aer liber, în afara celor de împodobire a casei și curții pentru Sărbătorile de iarnă.

Vița de vie

Astfel, specialiștii ne atenționează cu privire la tratamentele la vița de vie în perioada de repaus vegetativ.

Inginer agronom Adriana Cornaciu, expert în domeniul agricol, menționează următoarele:

”Perioada de repaus vegetativ la vița de vie este perioada care începe de la sfârșitul lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie și se continuă până la sfârșitul lunii martie.

Perioada de repaus vegetativ se termină când seva își reia circulația, cunoscuta că ,,plânsul viței de vie”.

Chiar dacă vița de vie nu este activă, ciupercile și bacteriile care provoacă boli, precum și ouăle de acarieni și dăunători sunt prezente pe scoarța viței de vie.

Pe sol putem întâlni boabe mumifiate cu putregaiul negru, putregaiul cenușiu, putregaiul alb, mana, pe coarde putem vedea ulcerații produse de ciuperca responsabilă de Excorioza, pe butuci putem întâlni tumori produse de Cancerul bacterian.

Mai mult, aceste boli pot fi extinse și la butucii sănătoși prin folosirea uneltelor nedezinfectate.

Pentru că tratamentele la vița de vie pe parcursul întregului an să fie un succes, aceastea trebuie începute încă din perioada de repaus vegetativ.

Stropirea în repaus vegetativ reduce incidența bolilor cu 30-50%.”

Ce tratamente se fac la vița de vie în perioada de repaus vegetativ

Pomi fructiferi


Un prim tratament de toamnă-iarnă, făcut după recoltare și căderea frunzelor (în perioada octombrie-decembrie) constă în stropirea cu sulfat de cupru (piatră vânătă) 3%, prin îmbăiere.

Acesta va ajuta pomii să evite boli precum ciuruirea bacteriană și micotică, monilioze, deformarea frunzelor și făinare (la piersic).

Pomii sunt astfel protejați pe durata iernii de dăunătorii care iernează în scoarța copacilor sau în zona frunzelor căzute în jurul acestora.

Trandafiri

La începutul lunii decembrie, când se înregistrează temperaturi negative atât ziua cât și noaptea, altoiul trandafirului trebuie acoperit cu un mușuroi de pământ bine mărunțit, de 20-30 cm înălțime, pentru a-l proteja de ger.

Aceeași regulă trebuie avută în vedere și pentru pomii fructiferi tineri, mai sensibili la îngheț.

Alte activități din luna decembrie

Dacă aveți solar, în această perioadă ar trebui verificat și pregătit pentru iernare.

Vezi: Cum pregatim solarul pentru iarnă în 7 pași. Se lasă deschis sau închis? Ce beneficii are zăpada

Protejarea plantelor: Acoperiți plantele sensibile la ger cu materiale izolante, precum folii de tip agril, pentru a le proteja împotriva temperaturilor scăzute.

Îngrijirea gazonului: Continuați să îndepărtați frunzele căzute de pe gazon pentru a permite aerisirea și a preveni formarea de mucegai.

Plantări de iarnă: Dacă vremea permite și terenul nu este înghețat, puteți planta arbuști sau plante perene rezistente la frig pentru a profita de perioada de iarnă.

Pregătirea solului: Dacă intenționați să plantați în primăvară, puteți pregăti solul acum, să îl eliberați de buruieni și să-l îngrășați cu compost sau îngrășăminte organice.

Îngrijirea plantelor de interior: Asigurați-vă că plantele de interior sunt ferite de schimbările bruște de temperatură și că au suficientă lumină și umiditate pentru a supraviețui iernii.

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

Recent Posts

Cum poți să înmulțești mușcatele dintr-o singură frunză: Ghid pas cu pas

În acest ghid, vom explica o metodă simplă, dar eficientă, prin care poți înmulți o…

o săptămână ago

Sfatul specialiștilor. Tutorii la pomii fructiferi, în funcție de portaltoi. Când trebuie îndepărtat sprijinul

După stabilizarea în sol, tutorii pot împiedica dezvoltarea - pomii trebuie se legene liber în…

2 săptămâni ago

Frunzele căzute toamna pe sol sunt foarte utile pentru grădinari. Idei de valorificare a acestora

Folosirea frunzelor toamnei în aceste moduri transformă un simplu proces natural într-o oportunitate de a…

2 săptămâni ago

FOTO Plantarea de toamnă a pomilor fructiferi: ghid practic, pentru prindere sigură. Care sunt greșelile frecvente

Dacă doriți să  înființați o livadă de mai mari sau mici dimensiuni, să plantați într-un…

2 săptămâni ago

Când băgăm toamna mușcatele curgătoare în casă. Cum stabilim rezistența la frig

În lunile septembrie, octombrie sau noiembrie, în funcție de zona geografică, atunci când temperaturile pe…

3 săptămâni ago

Încep tratamentele de toamnă în livadă. Care este momentul optim pentru aplicare

Încercăm să vă reamintim să nu neglijați efectuarea tratamentelor fitosanitare de toamnă la pomii fructiferi.…

3 săptămâni ago