GrădinăPomicultură

Calendarul grădinarului în luna mai. Tradiții populare. Care sunt lucrările în livadă și grădină

Luna mai, cunoscută și sub denumirile de Florar, Cireșar, Frunzar sau Luna Ierburilor, marchează în tradiția populară românească un moment aparte, când natura se trezește la viață în toată splendoarea ei.

Este luna în care pomii înverzesc, florile înfloresc, iar câmpiile se acoperă de un covor verde.

Oamenii se bucură de zilele lungi și călduroase, ieșind la iarbă verde și petrecând timp în natură.

Sărbători și tradiții populare românești

  • 1 Mai: Armindenul sau Sântișorul, o sărbătoare a vegetației și a renașterii naturii, marcată prin petreceri la iarbă verde, cu mâncare tradițională și vin cu pelin. Această dată, care coincide cu Ziua Muncii, este considerată începutul verii, iar sărbătoarea se ținea pentru roadele pământului. Se împodobesc casele și porțile cu ramuri verzi, simbol al norocului și belșugului.
  • 6 Mai: Sfântul Iov, o zi cu superstiții legate de vreme și de recolte. Se spune că cine lucrează în această zi va avea un an agricol bogat.
  • 21 Mai: Sfinții Împărați Constantin și Elena, o sărbătoare importantă a Bisericii Ortodoxe, marcată prin pelerinaje și slujbe religioase.



Luna mai este o perioadă importantă pentru muncile agricole. Se cultivă legumele și florile, se plantează pomii și se îngrijesc viile.

Oamenii se pregătesc pentru vara care vine, cu speranța unei recolte bogate.

Stropiri la pomii fructiferi

copaci floare

În funcție de stadiul în care se află pomii fructiferi, în perioada lunii mai se vor face următoarele tratamente:

Înflorirea în masă Chorus 0,07% (fungicid) + Isabion 0,15% (fertilizant) – Ciuruirea bacteriană și micotică, monilioze, deformarea frunzelor și făinarea (la piersic), viermele fructelor, minatoarele și defoliatoarele. Specialiștii de la Pepinierele Roman menționează că acest tratament nu afectează albinele.



Scuturarea florilor (peste 90% flori scuturate) Score 0,02% + Folpan 0,2% + Mospilan 0,03% + Agrobion 0,75%: Ciuruirea bacteriană și micotică, monilioze, deformarea frunzelor și făinarea (la piersic), antracnoza (la cais), moliile și viermele fructelor, minatoarele și defoliatoarele.

Fruct format (căderea corolei) Signum 0,05% + Captadin 0,15% + Movento 0,2% + Isabion 0,15% Ciuruirea bacteriană și micotică, monilioze, deformarea frunzelor și făinare (la piersic), antracnoza (la cais), moliile și viermele fructelor, defoliatoare, minatoare etc.

Ce lucrări se fac în grădină

În această lună se trece la plantarea răsadurilor atât în spații protejate (sere, solarii) cât și în grădină.

În prima parte a acesteia se pot planta răsaduri sau semințe de castraveți, fasole, porumb, dar și roșiile, ardeii, gogoșarii, dovleceii și vinetele și căpșunile.

Spre sfârșitul lunii mai (în perioada 20-30.05) se trece la plantarea verzei pentru producția de vară, a guliilor sau mărarului, care au nevoie de mai multă căldură pentru a se dezvolta.

Schema de tratament și fertilizare la cultura de tomate (actualizată 2024)

Totodată, se pot iniția și culturile de conopidă sau broccoli pe terenul umed, la o temperatură de 7-10 grade Celsius. Dacă nu a plouat, udați terenul și repetați operațiunea și după plantare.

Lucrări pentru îngrijirea gazonului

Luna mai este momentul potrivit pentru tunderea gazonului și pentru aplicarea de îngrășăminte speciale de creștere, pentru a-l menține verde și sănătos.

Vezi aici ce lucrări se fac primăvara la gazon

Irigare. Combaterea buruienilor 

În această perioadă, trebuie efectuate lucrări de eliminare a buruienilor, pentru a preveni competiția cu plantele cultivate și pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a acestora.

Totodată, întrucât temperaturile cresc, este important să se asigure o udare regulată a plantelor, dacă nu plouă suficient.

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *