GrădinăPomicultură

Cei mai periculoși dăunători la prun. Tratamente recomandate

Viermele Prunelor (Cydia funebrana) – este un dăunător periculos care poate diminua producția chiar și cu 80%.

Viermele sapă galerii în fructele atacate, consumând atât pulpă cât și sâmburele.

Are două generații pe an și iernează în scoarță pomilor în stadiu de larvă matură într-un cocon de mătase. Fructele atacate se coc premature , se stafidesc iar unele prune prezintă zone cu clei pe ele.

Viespea sâmburilor de prun (Eurytoma schreineri) – atacă fructele de prun imediat după legat (începutul scuturarii petalelor). Femelele de viespe depun ouăle direct în sâmburele crud. Larvele se hrănesc cu conținutul sâmburelui și după un timp fructele rămân mici și capătă culoarea mov deschis.

Molia pieliței fructelor (Adoxophyes orana) – atacul începe primăvară când omida se hrănește cu muguri, frunze și inflorescențe, apoi la adăpostul frunzelor pe care le fac cornet, consumă pieliță fructelor. Fructele atacate putrezesc ușor și cad, provocând pagube însemnate.

Păduchele cenușiu al prunului (Hyalopterus pruni) – are 12-15 generații pe an , iernează în stadiu de ou la baza mugurilor sau pe suprafață acestora , înțeapă și sug sucul celular din organele atacate. Acestea se îngălbenesc, se usucă și cad.

România este cel mai mare producător de prune din Uniunea Europeană

Pentru prevenirea și combaterea acestor dăunători se recomandă efectuarea de tratamente în perioada de repaus vegetativ și în perioada de vegetație.

Recomandăm următoarele insecticide :

– LASER – 0,6 l/ha.

– DELEGATE – 0,3 kg/ha.

– MAVRIK – 0,5 l/ha.

– MOSPILAN – 0,450 kg/ha.

– MOVENTO – 1,875 l/ha.

La o stropire împreună cu insecticidul putem aplică și fungicid pentru combaterea bolilor, îngrășământ foliar pentru dezvoltarea aparatului foliar și a fructelor și adjuvant Solvant pentru o mai bună eficiență a tratamentului.

Aveți grijă de pomii dumneavoastră!

Acarianul galicol al mugurilor de prun. Cum recunoaștem și combatem acest dăunător

 

inginer agronom Adriana Cornaciu

Absolventă a Facultatii de Agronomie, consultant/expert în domeniul agricol, reprezentant al SOLAREX, lider național în distribuția de produse pentru agricultură.

4 comentarii la „Cei mai periculoși dăunători la prun. Tratamente recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *