Cultura de mure și zmeură. Sfaturi utile
Deosebit de gustose și pline de nutrienți, murele și zmeura pot fi plantate cu mare ușurință în grădina dvoastră, cu un efect deosebit atât în ceea ce privește consumul personal dar și pentru eventuala comercializare.
Nefiind plante foarte pretențioase, murele și zmeura se adaptează ușor la temperaturile scăzute și la sezonul ploios și trebuie udate doar în cazul în care nu plouă o perioadă îndelungată.
Plantele vor rodi de la sfârșitul lunii iunie și până în octombrie, dacă toamna este călduroasă.
Fructele se consumă proaspete și pot fi folosite pentru prepararea gemurilor, dulcețurilor, jeleurilor.
Plantare
Butașii se plantează toamna sau primăvara în gropi cu 60 de cm adâncime și 40 de cm lățime la o distanță de 2,5 metri între rânduri și un metru între plante.
La baza gropii, este indicat să adaugi un amestec de pământ și gunoi de grajd foarte bine descompus. Înainte de plantare, rădăcinile acestora se înmoaie într-un amestec de consistența smântânii, format din apă, pământ și, eventual, gunoi de grajd. Pământul din jurul butașilor va fi tasat pentru a elimina golurile de aer.
În prima săptămâna de la plantare udați fiecare butaș cu aproximativ 3-4 litri de apă, repetând operațiunea de două ori în condiții similare. După udare, butasul trebuie tăiat la maxim 5 cm de sol și așteptat până în primăvară când acestea va înmuguri.
Zmeura și murele sunt plante ce iubesc soarele și preferă zonele cu lumina directă, un aspect pe care trebuie să îl luați în calcul când stabiliți sectorul din grădina unde vreți să plantăți butășii.
Lucrări de întreținere
Interveniți manual periodic pentru a îndepărta buruienile din jurul plantelor.
Pe măsură ce plantă se dezvoltă, legați-o la o înălțime cât mai mare, pentru favorizarea unei producții cât mai mari.
Primăvară împrăștiați îngrășământe naturale precum mranița sau cele recomandate în magazinele de specialitate.
Zmeurul nu se toaletează, deoarece tijele care au produs fructe se usucă de la sine (acestea se vor înlatura prin tăierea de la nivelul solului), ramurile noi răsărind din rădăcinile plantei. Se înmulțeste prin butășire.
Cum și când se plantează pomii
De interes
Murele sunt cunoscute ca fiind printre cele mai vechi plante medicinale, mărturiile asupra folosirii ei în medicină datând din vremea lui Hipocrate, secolul al IV-lea î. Hr. Acestea au originea în Orient. În prezent sunt cunoscute peste 100 de specii și peste 1000 de varietăți hibride.
Zmeurul (Rubus idaeus) este un arbust a carui origine se află în zonele submontane (până în 1500 metri altitudine), cu climă temperată, din Europa şi Asia (din estul Turciei, până în China şi Japonia).