Cum pregătim pentru perioada de iarnă pomii fructiferi
În această perioadă, când pomii fructiferi își pierd frunzele, încercăm să vă reamintim să nu neglijați efectuarea tratamentelor fitosanitare de toamnă.
Aceste tratamente sunt foarte importante, întrucât pot duce la scăderea numărului de tratamente ulterioare, prin reducerea considerabilă a infecțiilor primare și a rezervei de forme hibernante a dăunătorilor.
Așadar, unul dintre tratamentele care trebuie făcute în perioada de toamnă, octombrie-noiembrie, este cel cu produse pe bază de cupru care prin acțiunea fungicid – bactericidă de contact previn și combat boli precum: rapănul, focul bacterian, pătarea frunzelor, ciuruirea frunzelor, mana.
Tratamentul cu cuprice se va aplica pentru o mai bună maturare a lemnului, dar și pentru a reduce presiunea de infecție cu agenți patogeni în livezi.
Care este momentul optim pentru tratamente
Tratamentul se va efectua atunci când aproximativ jumătate din frunzele pomilor au căzut.
Cuprul se va depune atât pe frunzele rămase pe plante cât și pe cele căzute la sol.
În momentul când vor cădea toate frunzele cuprul aflat între frunze va omorî toți agenții patogeni care urmează să ierneze pe sol.
De asemenea soluția ajunsă pe ramuri va acționa asupra agenților patogeni aflați acolo.
Recomandăm utilizarea următoarelor produse cuprice:
– CUPRIDIN – 1,5 – 2,0 kg/ha.
– CHAMP 77 WG – 3,0 kg/ha.
– FUNGURAN 50 WP – 2,0 kg/ha.
Următoarele tratamente se vor aplica în perioada de repaus vegetativ.
Aveți grijă de pomii fructiferi!