Cum se face preîncălzirea solului pentru recolte extra timpurii de legume
Preîncălzirea solului în perioada de început de primăvară crește durata sezonului de recoltare, prin reducerea ”timpilor morți”, ce apar inevitabil în sezonul rece.
Aceasta poate poate fi realizată prin mai multe metode, precum acoperirea solului cu folie, utilizarea unui strat gros de paie sau frunze uscate sau prin încălzirea solului cu ajutorul unor dispozitive speciale.
Uneori, când o plantă începe să înflorească și să formeze semințe prematur, într-un sol rece, recolta devine inutilizabilă. Ca exemplu, frunzele de salată pot deveni amare.
Totodată, vremea nefavorabilă și perioada în care plantele beneficiază de lumină naturală pot determina deteriorarea unei game largi de legume, inclusiv salată verde, ceapă, morcovi și alte culturi de rădăcinoase.
Cultura de fasole. Cum puteți ”fura startul” în luna februarie, în 6 pași simpli
Acoperirea solului cu folie
Acoperirea solului cu folie neagră este o metodă eficientă de preîncălzire a solului.
Folosind această metodă, solul este acoperit cu o folie neagră, care absoarbe căldura soarelui și o păstrează în sol, crescând astfel temperatura solului și accelerând procesul de germinare a semințelor.
Ulterior, după germinarea semințelor, aceasta poate fi înlocuită cu folie transparentă sau agril, ce oferă luminozitate dar și menținere a temperaturii.
RECOMANDARE Foliile de plastic pot fi umflate de vânt dacă nu sunt bine fixate, anulând orice efect de încălzire. Pentru a evita acest lucru, ancorați marginile de jur-împrejur cu pietre sau alte obiecte grele sau îngropați marginea foliei în sol.
Paie sau frunze
O altă metodă eficientă este utilizarea unui strat gros de paie sau frunze uscate, care va ajuta la reținerea căldurii în sol. În plus, această metodă va proteja și solul de fluctuațiile extreme de temperatură și va reduce pierderea umidității.
”Clopote” din bidoane
Plantele pot fi protejate în perioada de început a primăverii cu ajutorul unor bidoane transparente de plastic de 5 sau 10 litri, la care s-a decupat fundul.
Dispozitive electrice, pe gaz sau lemne
De asemenea, se pot utiliza dispozitive speciale, cum ar fi încălzitoarele solului sau tunurile cu aer cald, care vor încălzi solul și vor îmbunătăți condițiile pentru creșterea plantelor, dar care vor prezenta dezavantaje legate de costuri.
Categorii de roșii, în funcție de perioada de plantare și dezvoltare. Soiuri tradiționale și hibrizi
Alege momentul potrivit
Este important să se ia în considerare și momentul potrivit pentru preîncălzirea solului. Solul trebuie preîncălzit înainte de a semăna sau a planta, astfel încât semințele sau plantele să poată beneficia de condiții optime pentru germinare și creștere.
Acoperiți solul cât mai devreme posibil, deoarece soarele de la sfârșitul iernii și de la începutul primăverii este slab. Totuși, lăsați umiditatea solului să fie completată de precipitațiile de iarnă înainte de acoperire.
Unii grădinari cu experiență acoperă solul după Anul Nou și până la începutul primăverii, această metodă fiind eficientă pentru culturile timpurii.
Tratamentele anuale pentru pomii fructiferi (actualizate 2023)