1. IRIGAREA
Deși persimmonul este o plantă care poate suporta destul de bine seceta, studiile efectuate relevă faptul că o bună disponibilitate a apei este importantă mai ales în timpul înfloririi și al rodirii. Înflorirea persimmonului are loc pe parcursul lunii mai, perioadă în care pomii au nevoie de cantități însemnate de apă.
După formarea fructelor, apa este de asemenea importantă, prin faptul că favorizează o dezvoltare normală a acestora, inducându-le dimensiuni mai mari. Acolo unde precipitațiile naturale nu satisfac nevoile hidrice, irigarea se aplică în lunile mai, iulie și august, dar sezonul de irigare poate fi prelungit până la sfârșitul lunii septembrie, atunci când verile au fost secetoase.
Metoda de irigare folosită depinde de disponibilitatea apei: irigarea prin inundare, prin picurare, prin stropire, sau irigarea traditională cu furtunul sau găleata.
Trebuie acordată însă o atenție sporită cantităților de apă folosite, deoarece nivelul ridicat de acumulare a apei în sol poate duce la probleme de asfixiere a rădăcinilor.
2. FERTILIZAREA
În ceea ce privește fertilizarea persimmonului, variabilitatea mediilor de cultură ale acestei specii nu permite o generalizare a tehnicilor folosite. Nevoile nutritive ale sale variază în diferitele perioade ale ciclului de viață.
În timpul producției, necesarul de nutrienți al plantei variază de-a lungul anului, mai ales în funcție de diferitele faze vegetative și productive: înmugurire, creșterea mugurilor și a frunzelor, înflorirea, formarea și dezvoltarea fructelor, coacerea, acumularea de rezerve, intrarea în repaus. Faza de creștere a mugurilor este, din punct de vedere nutrițional, deosebit de critică.
Această fază are un ritm intens și într-o perioadă scurtă de timp, iar la început se desfășoară exclusiv datorită rezervelor nutriționale acumulate în plantă în anul precedent deoarece persimmonul are o infrunzire târzie și începe o bună activitate fotosintetică abia după aproximativ 15 zile de la inmugurire.
De asemenea, faza productivă necesită o disponibilitate adecvată a substanțelor nutritive pentru a permite dezvoltarea fructelor, proces care începe în luna iunie și se termină luna octombrie.
Absorbția azotului crește progresiv până în iulie și apoi scade rapid în lunile următoare; perioada de consum maxim este între mai si august cand se consuma 68% din totalul anual.
Vârful absorbției fosforului (P) are loc în iulie, în perioada iunie – august fiind absorbit 70% din totalul anual.
Pentru potasiu (K) si calciu (Ca) absorbția maximă are loc în iunie; între mai și iulie are loc aproximativ 78% din consumul anual de K și respectiv 70% din consumul de Ca.
Aproximativ 90% din consumul total de magneziu (Mg) are loc din mai până în august, cu un vârf între iulie și august.
Cei trei macro-nutrienți se acumulează în frunze până în luna august, după care sunt direcționați către alte organe precum fructele, scoarța sau lemnul, pentru a constitui rezerve.
Pentru a stabili necesarul de nutrienti, în vederea fertilizarii, trebuie ținut cont și de vârsta plantei. Se știe că plantele tinere au nevoie de o bună disponibilitate a azotului, în timp ce necesită doar cantități limitate de P și K. În timp, relația dintre aceste macroelemente se modifică și apare nevoia crescută de P și K.
Pentru plantele în plină producție este important un aport echilibrat de N, P, K, de natură să mențină un bun echilibru între activitatea vegetativă și cea productivă.
Au fost efectuate studii pentru a determina efectele N, P, K asupra calității fructelor și productivității livezilor de persimmon si s-a observat că un nivel bun de P crește greutatea medie a fructelor și colorarea, garantând astfel o mai mare apreciere pe piață.
Fertilizarea cu K a determinat cresterea zaharurilor solubile, în mod direct proporțional cu creșterea dozelor de potasiu.
N nu are efect asupra greutății medii a fructelor, în timp ce provoacă efecte negative asupra concentrației de zaharuri solubile solide. Prin urmare, este în contrast cu K. Mai mult, s-a demonstrat că dozele mari de N cresc aciditatea fructului, în timp ce K, așa cum sa menționat mai sus, scade această aciditate.
Așadar, se impune administrarea unui procent mai mare de N de la sfârșitul repausului vegetativ (februarie), când se presupune că are loc o revenire a dezvoltării și a activității rădăcinilor, până în primăvară (aprilie-mai), când are loc creșterea lăstarilor și înflorirea.
Apoi aportul de N scade, în favoarea P și K, administrate din iunie până la începutul toamnei, pentru favorizarea fazei finale de creștere a fructului și acumularea în pom a rezervelor nutritive, rezerve de care depinde planta în fazele inițiale de dezvoltare vegetativă din anul următor.
Ca regulă generală, se poate spune că raportul optim de N : P : K folosit în fertilizarea de bază a persimmonului este de 10 : 5 : 7,5, (sau multipli) plus microelemente, dintre care foarte importante sunt Ca și Mg.