Cum se prepară cidrul sau mustul de pome. Rețeta dintr-un articol vechi din anul 1900

Articolul din ziarul Albina, publicat pe  20 august 1900, descrie procesul de preparare a mustului de pome sau cidrului, o băutură alcoolică asemănătoare vinului, populară mai ales în regiunile unde vița-de-vie nu crește. Cidrul, numit de francezi „laptele bătrânețelor”, este apreciat pentru beneficiile sale asupra longevității persoanelor ce îl consumă, contribuind la o viață lungă și sănătoasă.

Procesul începe cu culegerea pomelor (mere sau pere), care sunt lăsate să se odihnească timp de o săptămână sau mai mult, în funcție de tipul de fruct.

Acest pas ajută la reducerea sucului din fructe și la obținerea unui miros mai plăcut.

Fructele sunt apoi spălate, zdrobite și lăsate să stea timp de 24 de ore pentru a reduce aciditatea și a crește conținutul de zahăr.

După acest interval, mustul este stors și păstrat în pivniță, la o temperatură controlată de 10-15 grade Celsius, pentru a fermenta.

Fermentarea durează între patru și șase săptămâni, timp în care butoaiele rămân destupate pentru a permite eliberarea gazelor produse în timpul fermentației. După finalizarea fermentației, cidrul poate fi tras de pe drojdii și, după ce se limpezește și îmbătrânește puțin, poate fi consumat.

POZE VECHI Cum au evoluat în timp mustăriile, o tradiție de secole în România

Mustul de pome sau cidrul – articol original

Mustul de pome se face ca și vinul, în țările unde via nu poste să crescă.

Francezii îl numesc laptele bătrânețelor, pentru că păstreză sănătatea la omenii aceia cari trăesc regulat, până când ajung la adânci bătrâneți.

Mustul se poate face din mere amestecate cu pere sau deosebit.

Se culeg pomele când sunt copte și se pun în grămezi sub un șopron și se lasă să stea pomele văratice o săptămână iar cele tomnatice și iernatice 2—3 septămâni.

Cu chipul acesta pomele își mai pierd din sucul lor, dar capetă un miros mai plăcut. Pentru must se aleg pomele cele mai zemoase, înainte de a se mustui pomele, se spală într’un hârdău ca să nu fie murdare, după aceea se zdrobesc cu un maiti sau cu mașina; dacă pomele sunt puține, se pot rade pe râsle tare.

După ce s’au sdrobit, se lasă în topitore sau cadă 24 ore, ca mustul să mai piardă din acrime, și să câștige în zahăr, apoi se tescuiesc și mustul se pune în hârdău.

Tescovina se stropeste cu puțină apă și se mai stoarce odată, iar mustul se amestecă cu cel dintîi.

Mustul, după ce s’a stors, se pune în topitere în pivniță unde trebuie să fie o căldură de la 10—15 grade, ca să poată fierbe sau să dospescă.

Se poate pune și d’a dreptul în boloboce. Când bolobocele sunt mici, ca mustul să potă fierbe trebue să aibă o căldură de la 8—12 grade, iar pentru bolobocele mai mari căldura trebue să fie de la 13—15 grade.

Patru până în 6 septămâni mustul a fiert sau a dospit. Cât ține fierberea, bolobocele se lasă destupate ca să poată ieși gazele rele afară, dar trebuie să se bage de seină ca bolobocul se fie prin totdeauna ca să nu se strice mustul sau să se oțerască.

Bolobocele în care se pune mustul trebuie să fie curățite de orice murdărie, de aceea trebuie să se spele bine. Mustul care se face din pomele de tomnă se poate trage de pe drojdii după ce a fiert, iar cel care se face din pome de vară se lasă pe drojdii ca să nu se strice și după ce s’au mai învechit se poate trage în alte boboboce. După ce mustul s’a mai limpezit și s’a mai învechit, se poate bea.