GrădinăPomicultură

Cum se restabilește coroana la pomii tăiaţi incorect sau lăsaţi multă vreme netăiaţi

Pomii lăsaţi multă vreme netăiaţi sau tăiaţi incorect cu abateri esenţiale de la particularităţile bioconstructive ale formei coroanei recomandate pentru specia, asociaţia soi/portaltoi şi sistemul respectiv de cultură necesită tăieri de restabilire a coroanei.

Astfel de coroane, de obicei, sunt excesiv îndesite, zona lor centrală e puţin productivă din cauza insuficienţei de lumină. Fructificarea se deplasează la periferia coroanei.

În structura coroanei predomină ramurile mari, degarnisite pe o mare parte din porţiunea inferioară.

Fără tăierea de restabilire, efectuată corect, coroanele pomilor neglijaţi pierd din productivitate progresiv, calitatea fructelor scade considerabil.

Ce sunt ”lacomii” și care sunt cauzele apariției acestora la pomii fructiferi. Cum putem preveni și rezolva această problemă

La pomii tineri, cu vârsta până la 3-4 ani precum şi mai în vârstă, dar fără divergenţe considerabile, coroana neglijată prin tăieri de corecţie poate fi restabilită în forma proiectată pe parcursul a unu-doi ani.


Apoi continuă conducerea pomilor în conformitate cu recomandările pentru forma respectivă.

Pomii cu vârsta mai mare de 5 ani şi divergenţe considerabile în structura coroanei nu pot fi restabiliţi pe deplin în forma recomandată.

Care sunt obiectivele tăierilor de corecție

Obiectivele principale ale tăierilor de corecţie constau în: diminuarea rezonabilă a dimensiunilor; rărirea şi deschiderea centrului coroanei în vederea ameliorării regimului de iluminare; activizării proceselor de creştere şi, respectiv de fructificare în zona inferioară a coroanei.

Aceste obiective, de regulă, se realizează pe parcursul a 2-3 ani, astfel ca într-un an să se elimine nu mai mult de o treime din numărul total de ramuri din coroană la momentul dat.

Nu se recomandă tăierea de la bază (la inel) a ramurilor cu diametrul mai mare de 4 cm, iar la piersic – mai mare de 2,5-3 cm, întrucât rănile mari se extind şi provoacă uscarea prematură a ramurilor.

Ramurile puternice se scurtează la grosimea de 4 cm prin transfer la o ramificare laterală cu poziţia necesară.

Tăierile se efectuează primăvara, înainte de pornire a pomilor în vegetaţie. Rănile imediat se netezesc şi se astupă cu mastic de livadă sau vopsea pe bază de ulei.

GHID UTIL Cum recunoaștem ramurile de rod la pomii fructiferi

Tăieri anul I

În primul an se taie axul la grosimea indicată prin transfer la o ramură laterală. Se reduc la înălţimea rezonabilă ramurile principale, fiind transferate la o ramificare exterioară.

În interiorul coroanei se elimină la inel, sau prin transfer, 2-3 ramuri din zonele supraîndesite.

Tăieri anul II

În anul al doilea se corectează diametrul coroanei, se reîntineresc ramurile schelet de ordinul II, III şi circa o jumătate din numărul ramurilor semischelet de regulă, cele în curs de epuizare.

Din ramurile  anuale, crescute în anul precedent ca rezultat al tăierilor de corecţie, se formează noi ramuri de garnisire.

Tăieri anul III



În anul al treilea se reîntineresc ramurile semischelet şi de rod rămase, continuă formarea noilor ramuri de garnisire în conformitate cu particularităţile biologice ale speciilor, soiurilor respective şi starea fiziologică a pomilor.

În sfârşit, trebuie să tindem ca coroana corectată să fie cât e posibil mai aproape de forma recomandată pentru specia, soiul şi sistemul de cultură respectiv.

taieri progresive

Sursa: Lucrarea ”Conducerea și tăierea pomilor și arbuștilor fructiferi”, Chișinău, 2015

Vasile BABUC, doctor habilitat, profesor universitar al catedrei Pomicultură a Universităţii Agrare de Stat din Moldova, membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei;

Ananie PEŞTEANU, doctor în agricultură, conferenţiar universitar al catedrei Pomicultură a Universităţii Agrare de Stat din Moldova;

Eugeniu GUDUMAC, doctor în agricultură, Specialist Producerea Fructelor în cadrul Proiectului Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED).

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *