Cum trebuie poziționați pomii și arbuștii faţă de lumină. Care sunt cerințele de apă, în funcție de specie

Pomii și arbuștii trebuie plantați astfel încât să primească suficientă lumină solară în funcție de specia acestora, iar etapele de îngrijire trebuie să țină cont de necesarul de apă, în funcție de același parametru.

Lucrarea ”Pomicultura” (după M. Popescu şi colab., 1992) prezintă aspecte de interes referitoare la aceste aspecte, respectiv:

Lumina este considerată principala sursă de energie în sintetizarea substanţelor organice şi a celorlalte procese vitale, fiind implicată în procesul de fotosinteză.

Prezenţa luminii în cantităţi suficiente conduce la

• creşteri viguroase, exprimate prin lăstari groşi, cu internoduri normale (scurte), apariţia de ramificaţii numeroase;
• favorizează chimismul intern şi contribuie la instalarea unei stări fitosanitare bune;
• măreşte rezistenţa le ger, favorizează diferenţierea mugurilor floriferi, rodirea regulată, obţinerea de recolte mari,
• acumularea de zahăr în fructe, precum şi apariţia aromei şi colorarea mai intensă a fructelor.

Fiind însoţită de căldură, lumina ridică temperatura mediului, ceea ce explică nevoile mai mari faţă de apă ale plantelor şi recoltele mai timpurii şi mai bogate în zahăr ce se obţin pe expoziţiile bine luminate.

Lumina produce diferenţe de temperatură, între porţiunile luminate şi cele umbrite, ale aceluiaşi organ.

Frecvent primăvara partea sudică a trunchiurilor pomilor ajunge la temperaturi cu 11-24°C mai mari decât latura opusă.

Lumina insuficientă diminuează substanţa uscată acumulată în frunze şi conduce la creşteri reduse.

S-a mai constatat că la 1/20 din lumina normală a zilei, părţi de pomi (şarpante) sau pomi întregi nu au diferenţiat deloc muguri de rod şi că există o legătură direct proporţională între umbrire şi căderea fiziologică a fructelor. Încărcătura a rămas sub normal, iar fructele ajunse la maturitate au avut dimensiuni mai mici.

Umbrirea are efecte negative şi asupra colorării fructelor. Perioada critică pentru lumină în privinţa colorării fructelor cuprinde ultimele patru săptămâni înainte de cules, iar pragul critic se situează la cca 25% din lumina normală.

Din frunzişul existent, cel situat la exteriorul coroanei primeşte lumină mult peste pragul superior al fotosintezei, pe când frunzele din straturile inferioare sunt luminate abia puţin peste nivelul punctului de compensaţie.

Rezultă că orice modificare în structura coroanei care poate spori cantitatea de lumină ajunsă la nivelele inferioare până la limita de 25% din lumina naturală contribuie la sporirea randamentului acestor frunze, la obţinerea recoltelor mari şi de calitate.

Indicele foliar – este suprafaţa totală a frunzişului unui individ sau a unei culturi raportată la unitatea de suprafaţă. Cu cât acest indice este mai mare şi ajunge la maximum mai devreme, cu atât planta şi respectiv cultura, va profita mai mult de lumina existentă.

Frunzele luate individual captează lumina direct proporţional cu suprafaţa lor. La speciile cu frunze mici lumina pătrunde în coroană cu mai multă uşurinţă.

La înălţimi mici ale soarelui formele orizontale de coroane,desfăşoară o fotosinteză mai intensă decât cele verticale. În privinţa orientării rândurilor, în condiţiile noastre de latitudine şi climă, cel mai bine luminate sunt gardurile fructifere orientate pe direcţia N-S.

Indicele foliar este mult mai mic la plantele tinere, decât la indivizii maturi din aceeaşi specie şi soi.

Cunoaşterea cerinţelor speciilor şi soiurilor de pomi faţă de lumină este necesară la amplasarea lor pe terenurile în pantă, în raport cu expoziţia terenului faţă de punctele cardinale, la stabilirea formei de coroană şi a taliei pomilor, iar în funcţie de acestea, a distanţelor de plantare.

Satisfacerea cerinţelor faţă de lumină are influenţă favorabilă asupra tuturor proceselor vitale ale pomilor. Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din grupa plantelor fotofile, fiind pretenţioase faţă de lumină.

Cerinţe mari: nucul, piersicul, caisul, cireşul

Cerinţe mijlocii: părul, mărul, prunul,vişinul

Cerinţe reduse: zmeurul, coacăzul, agrişul (pot creşte şi la lumină difuză).

Alternativă la hidratarea cu lichide. 20 de fructe și legume cu un procent de apă de peste 80%

Apa alături de temperatură, este al doilea factor limitativ în zonarea producţiei agricole.

Ea are un rol deosebit în viaţa plantelor, fără apă nu se poate desfăşura nici un proces fiziologic şi biochimic în plantă.

În general, în zonele în care ceilalţi factori climatici sunt favorabili pomiculturii, iar lumina constituie factorul limitativ, ea depăşeşte nevoile celormai exigente specii pomicole, existând un „surplus de lumină“ ce nu estefolosit de plante, surplus ce justifică speranţele de sporire a randamentului la hectar printr-o mai bună utilizare a luminii.

Apa alături de temperatură, este al doilea factor limitativ în zonarea producţiei agricole.

Ea are un rol deosebit în viaţa plantelor, fără apă nu se poate desfăşura nici un proces fiziologic şi biochimic în plantă. Cerinţele speciilor faţă de apă sunt diferite.

Cum absorb plantele apa și substanțele nutritive. De ce apare carența de calciu la tomate

Cerinţe faţă de lumină la specii fructifere

• Cerinţe foarte mari: arbuştii fructiferi
• Cerinţe mari: gutuiul, mărul (soiuri târzii), prunul
• Cerinţe mijlocii: părul, nucul, cireşul, vişinul, mărul (soiuri de vară)
• Cerinţe reduse: piersicul, caisul, migdalul

Lumina, temperatura ridicată şi vânturile măresc transpiraţia şi înconsecinţă nevoile de apă ale plantelor. Există faze critice pentru umiditate, care coincid cu creşterea intensivă a lăstarilor.

În timpul înfloritului şi coacerii fructelor şi în general spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, nevoile de apă ale pomilor sunt mai mici. Totuşi apa nu constituie factor limitativ, lipsa ei putând fi substituită prin irigare.

Rezistența la seceta a unor specii fructifere este diferită şi în funcţie decombinaţia soi – portaltoi. Seceta manifestată prin lipsa apei, provoacă scăderea recoltei, creşterea insuficientă şi îmbătrânirea prematură. Rezistenţa ridicată la secetă este semnalată la soiurile de cais, piersic, păr şi migdal.

Pomii cu rădăcini superficiale (măr/M9, măr/M26) şi arbuştii fructiferi suferă la secetă. Pomii mai viguroşi şi cu înrădăcinare mai profundă sunt mai rezistenţi la secetă.

Diferența la udarea grădinii între apa de ploaie și cea extrasă din sol

Excesul de apă este şi el dăunător. Timpul ploios şi rece opreşte creşterea, micşorează fotosinteza, prelungeşte perioada de vegetaţie, împiedică coacerea lemnului. În timpul înfloritului, umiditatea ridicată şi ploaia spală polenul, diluează secreţia stigmatului, împiedică zborul insectelor.

Excesul de apă poate duce la asfixierea rădăcinilor. Precipitaţiile sub formă de ploaie constituie sursa principală de aprovizionare a solului cu apa. O deosebită importanţă are repartizarea precipitaţiilor în decursul anului. În general, pentru speciile adaptate la climatul nostru nevoile lor coincid cu repartiţia cantităţii de precipitaţii. Perioadele cu ploi coincid cu fazele de creştere intensă a lăstarilor.

Umiditatea relativă a aerului, micşorează coeficientul de transpiraţie,datorită faptului că aerul este saturat cu vapori de apă.

Dimpotrivă, transpiraţia va fi mai puternică, deci coeficientul de transpiraţie şi consumul de apă se vor mări, dacă umiditatea relativă a aerului este scăzută.