GrădinăLegumicultură

De ce apare carența de calciu la roșii și ardei, metode de prevenire și tratament. Diferența față de arsura solară

Calciul este un element de bază în dezvoltarea plantelor și, mai ales, în obținerea unor producții mari și calitative la legume și fructe.

Acest element joacă un rol important în întărirea pereților celulari, ceea ce ajută la menținerea integrității țesuturilor și previne deformările sau leziunile.

De asemenea, calciul contribuie la funcționarea corectă a sistemului de transport al apei și substanțelor nutritive în cadrul plantei.

De ce se produce carența de calciu




Legumicultorii observă, în majoritatea cazurilor, carența de calciu în perioada premergătoare recoltării fructelor, când constată că partea de jos a acestora este de culoare brună și fructul devine inutilizabil.

Totodată, la apariția fenomenului de carență de calciu pot apărea suplimentar boli fiziologice precum arsura marginală a frunzelor și putregai apical (la tomate, ardei, gogoșar, vinete).

Vestea bună este că această problemă apare în mare parte doar la etajele inferioare, la fructele timpurii de pe plantele tinere.

În ceea ce privește cauzele, cercetările în domeniu arată că absorbția de calciu este puternic influențată de orice element care afectează extragerea din sol apei de către plantă.

Deficiența de calciu și, ulterior, putrezirea zonei fructului în care este floarea, este cauzată de orice întrerupere a absorbției apei. Lipsa apei, chiar și pe termen scurt, mai ales după ploi abundente, va duce la reducerea aportului de calciu.

Totodată, umiditatea ridicată, care determină o reducere a evapotranspirației și a absorbției de apă în plante, va avea același efect.

Alte cauze ale apariției carenței de calciu sunt:

  • aprovizionare necorespunzatoare a solului cu calciu;
  • temperaturile ridicate din timpul verii, care duc la o aprovizionare deficitară cu calciu a plantelor exact în perioada creșterii intense și formării fructelor;
  • fertilizarea excesivă cu azot și gunoi de grajd, care determină un consum ridicat de calciu în organele vegetative, în detrimentul formării fructelor;
  • seceta sau udarea excesivă influențează negativ absorbția de calciu și fixarea acestuia în plante.

Prevenirea și tratarea carenței de calciu




Rezolvarea carenței de calciu la tomate necesită monitorizare constantă a culturii. Este important să observați simptomele devreme și să acționați prompt pentru a preveni și a corecta deficiența de calciu.

  • aplicați măsuri de optimizare a aerisirii frontale și laterale a solariilor, pentru creșterea volumului de aer cu care intră plantele în contact, defoliere treptată (tăiere frunze din partea inferioară), desime de plantare corespunzătoare;
  • mușuroirea plantelor pentru a favoriza creșterea rădăcinilor adventive;
  • creșterea frecvenței de udare, menținând aceeași normă de apă și aplicarea de agronutrienți, care au rolul de a stimula absorbția apei și a nutrienților de sol și transportul acestora de la rădăcină;
  • folosirea instalațiilor de irigare prin picurare, care, pe lângă avantajele legate de simplificarea muncii agricole asigură o aprovizionare constantă și corespunzătoare a necesității plantelor cu apă;
  • aplicarea periodică (mai ales în perioadele cu căldură puternică) a unor îngrașăminte foliare sau radiculare pe baza de calciu (foliar fie prin fertigare).

Specialiștii de la Solarex recomandă produsele:

SOLAR CALCIU care se aplică foliar (prin stropire pe plantă) 2,0 – 5,0 l /ha (50 ml la 10 litri de apă) și

GELIASOL CALCIU – prin fertigare – 2,5 -5,0 kg/ha (1 gram la 10 litri de apă).

În perioada de vegetație se pot efectua 2-5 aplicări, la un interval de 10 – 14 zile intre ele.

Diferența dintre carența de calciu și arsura solară

Uneori carența de calciu la roșii și nu numai este confundată cu arsura solară.

Diferența este simplă, fiind necesar doar să stabiliți zona în care apare problema pe fruct.

Astfel, arsura solară va apărea numai pe partea fructului care este expusă la soare, în timp ce carența de calciu este prezentă în zonele de jos sau laterale ale fructelor.

De ce se răsucesc frunzele la roșii. Indiciile care clarifică cauza răsucirii, modalități de rezolvare

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

5 comentarii la „De ce apare carența de calciu la roșii și ardei, metode de prevenire și tratament. Diferența față de arsura solară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *