STUDIU. De ce stropirile foliare nu pot corecta carența de calciu la tomate
Un studiu publicat de Institutul de Agricultură și Resurse Naturale din cadrul Universității Nebraska, SUA, expune o serie de aspect interesante referitoare la carența de calciu la tomate, care apare foarte frecvent în culturi.
Cele mai importante aspecte ce rezultă sunt:
- problema poate apărea chiar și atunci când există suficient calciu în sol;
- calciul nu este remobilizat de la frunze la fructe. Astfel, stropirile foliare cu substanțe ce conțin calciu nu vor corecta această carență;
- suprafertilizarea cu azot stimulează creșterea frunzelor, aspect ce mărește suprafața de transpirație și diminuează acumularea de calciu în fructe;
- fluctuațiile umidității solului în perioadele de creștere rapidă a plantelor limitează distribuția calciului către fructe.
Aveți astfel de pete pe tomate? De ce se formează alternarioza, tratamente preventive și curative
Traducere articol:
Putregaiul roșiilor este o problemă comună, ce apare în condiții de stres hidric ridicat al plantelor și încărcătură mare de fructe. Primul semn este o zonă mică, umedă, în zona de jos a fructului, unde a fost floarea, care se brunifică și se mărește rapid.
Pe măsură ce această leziune se mărește, zona capătă adâncime și în interiorul fructului și se poate infecta cu agenți patogeni secundari.
Primele fructe de pe plantă pot prezenta această afecțiune, în timp ce următoarele, care se dezvoltă mai târziu, sunt normale.
Putregaiul care apare în zona în care a fost floarea este un simptom al deficienței de calciu în fructe. Această problemă poate apărea chiar și atunci când calciul este abundent în sol și testele de țesut arată niveluri ridicate de calciu în plantă.
Distribuția slabă a calciului în plantă are ca rezultat niveluri scăzute de calciu acolo unde apare leziunea.
Calciul, dizolvat în apă, se deplasează în interiorul plantei prin sistemul vascular, de la rădăcini la frunze.
Frunzele sunt elementul cheie în ceea ce privește deplasarea apei, inclusiv în ceea ce privește pierderea acesteia prin transpirație.
Astfel, în condiții de stres ridicat, provocat de umiditate, apa care conține calciu și alte minerale se deplasează rapid către frunze.
Fructele nu transpiră la fel de mult ca frunzele și, prin urmare, tind să fie ocolite din acest ciclu.
Acest lucru duce la o localizare a deficienței de calciu într-o zonă cu creștere rapidă, respectiv capătul fructului, aspect ce provoacă colapsul celulelor și apariția leziunii adânci și a putregaiului capătului florii.
Concluzionând, putregaiul din zona florii poate apărea pe unii dintre primii ciorchini de fructe de pe o plantă, datorită combinației dintre creșterea rapidă a plantelor, suprafața mare a frunzelor și transpirația apei, stresul hidric și creșterea fructelor.
Chiar și un stres temporar de apă în timpul creșterii timpurii a fructelor poate provoca putrezirea capătului florii, deoarece fructele sunt ultimele care primesc cantitatea de calciu adecvată.
Spre deosebire de potasiu sau fosfor, calciul nu este remobilizat de la frunze la fructe. Astfel, stropirile foliare cu substanțe ce conțin calciu nu vor corecta această carență.
Fructele de tomate nu au deschideri în epidermă (coaja) unde umiditatea poate fi pierdută sau unde calciul poate pătrunde în fructe prin aplicarea pe suprafață, astfel încât stropirea directă a calciului pe fructe este ineficientă.
O altă cauză a apariției zonei putrede la capătului florii este suprafertilizarea, în special cu azot, care stimulează creșterea vegetativă (a frunzelor). Creșterea vegetativă excesivă mărește suprafața de transpirație și diminuează acumularea de calciu în fructe. Soiurile de roșii ce au un umăr mare de frunze tind să fie mai susceptibile la putrezirea capătului florii.
De aceea, este necesar să ajustați cantitatea de azot pentru fiecare soi pentru a reduce carența de calciu. Totodată, evitați formele amoniacale de azot care concurează cu calciul în timpul absorbției din sol.
Condițiile de creștere în perioade fierbinți, cu vânt, umiditate relativă scăzută, pot determina rate mari de transpirație, ideale pentru apariția acestei probleme.
Totodată, fluctuațiile umidității solului în perioadele de creștere rapidă a plantelor creează un stres platelor și limitează distribuția calciului către fructe.
Prevenirea stresului de umiditate este importantă pentru a controla carența de calciu, în special în timpul înmulțirii și a creșterii fructelor.
Plantele necesită un acru-inch de apă (aproximativ 100.000 litri la o cultură de 4000 mp) pe săptămână sau mai mult pe sol nisipos și pe vreme caldă și vântoasă.
- Mulciți pentru a conserva umiditatea și ajustați doza de azot în funcție de tipul de roșie cultivat pentru a evita vegetația excesivă.
- Folosiți azot sub formă de azotat de potasiu sau de calciu și evitați azotatul de amoniu.
- Verificați anual pH-ul solului și nivelurile de nutrienți din sol și ajustați pH-ul între 6,5 și 6,7 dacă este necesar.
- Aplicați potasiu, fosfor și magneziu așa cum este recomandat, deoarece combinarea acestor nutrienți cu calciul este, de asemenea, importantă în prevenirea carenței acestui element.
Totuși, factorul principal este menținerea unei umidități adecvate a solului pe tot parcursul sezonului.
Bună ziua, apare frecvent dacă rădăcina plantelor nu este sănătoasă, deci nu alimentează bine… Hibrizii cu fructe lungi sunt mai afectați de această pătare.
Pingback: Mulcirea legumelor, detaliul care face diferența unei culturi bogate și fără probleme. 8 mari avantaje ale mulcirii – Atlas pentru casă și grădină