GrădinăLegumicultură

Dezinfectarea solului primăvara. Soluții folosite, care sunt bolile pe care le prevenim

Prevenirea și combaterea bolilor la legume (precum mana de sol și căderea plăntuțelor), care apar în special în spațiile protejate (sere, solarii), dar și în spații deschise (grădini), este o activitate importantă primăvara.

Cele două afecțiuni menționate se întâlnesc la cele mai importante specii legumicole precum roșii, castraveți, vinete, ardei, varză.

Transmiterea celor două boli de la un an la altul se face prin sporii de rezistență ai ciupercii din sol iar în vegetație, de la o planta la alta, prin sporii duși de apa din sol.

Condițiile favorabile dezvoltării bolilor sunt umiditatea excesivă și temperaturile ridicate.



Mana de sol

Mana de sol – sau putrezirea rădăcinilor, tulpinilor și fructelor se manifestă astfel: în prima fază se brunifică vârful rădăcinii principale și a celor secundare urmată de brunificarea bazei tulpinii, vestejirea și moartea plantelor.

Pe frunze apar pete verzi cenușii care se măresc și duc la căderea aparatului foliar.

Fructele capătă un aspect marmorat cu un putregai umed pe suprafața lor, ele nu ajung la coacere, se strică și cad pe jos.

Căderea plăntuțelor 

Căderea plăntuțelor  – se datorează unei ciuperci și provoacă  putrezirea plăntuțelor de răsad.

Apare de la colet (zona dintre rădăcină și tulpina) spre rădăcină și spre tulpină.

Odată instalată boala plăntuțele atacate sunt distruse, ele sunt verzi dar rădacina și o zonă din colet și tulpina este putrezită și macerată.

Plăntuțele se culcă sau se prăbușesc pe pământ.

Cu ce probleme se pot confrunta producătorii de răsaduri. Dăunătorul care poate produce pagube însemnate

Tratamente recomandate, momente optime de aplicare



Recomandăm următoarele tratamente:

Dezinfectarea solului cu 2-3 zile înainte de semănat, cu fungicidele Captadin 80 WDG – 0,15% sau Folpan 80 WDG – 0,2%.

Solul se umezește cu soluție – 3,0-5,0 litri/metrul patrat.

După semănat, la primul udat se umezește substratul cu Previcur Energy – 0,1% – 3,0 litri de soluție/metrul patrat.

După răsărire, când plăntuțele au 2-3 frunze adevărate se stropesc cu Previcur Energy – 0,1% + un îngrășământ foliar Aminofeed Super – 0,3- 1,0%.

La repicare – tratarea solului înainte de repicare cu unul dintre fungicidele: Previcur Energy – 0,1% sau Captadin 80 WDG – 0,15% – se stropește solul cu 4,0-5,0 l soluție /mp.

După repicare se aplică plantelor un tratament cu fungicid Captadin 80 WDG – 0,15% + îngrășământ foliar Aminofeed Super – 0,3-1,0 %.

În vegetație se continuă cu tratamente în funcție de bolile care pot apărea.

Tratamentele menționate previn inclusive două boli extrem de periculoase pentru culturile de legume și anume:

  • mana de sol (Phytophthora parasitica)
  • căderea plăntuțelor (Pythium ultimum)

Aveți grijă de plantele dumneavoastră!

inginer agronom Adriana Cornaciu

Absolventă a Facultatii de Agronomie, consultant/expert în domeniul agricol, reprezentant al SOLAREX, lider național în distribuția de produse pentru agricultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *