Grădină

Fermierul anul 2021 în Marea Britanie

Edward Vipond a fost desemnat fermierul anului 2021 în Marea Britanie și câștigătorul categoriei Farm Manager.

Juriul format din specialiști din domeniul agricol au apreciat abilitățile financiare și de gestionare a riscurilor, acesta fiind desemnat câștigător cu o marjă medie de 943 lire / ha și cea mai mare parte a culturilor asigurând o valoare adăugată (cost producție/preț vânzare).

Accentul pus pe îmbunătățirea sănătății și structurii solului, combinat cu testele complexe, demonstrează o abordare pragmatică pentru îmbunătățirea durabilă a profitabilității fermei, gestionând în același timp riscul destul de mare în domeniul agricol, au afirmat membrii juriului.

Edward Vipond deține culturi de grâu, orz, secară, fasole, floarea soarelui, porumb, sfeclă de zahăr și grâu.

Cinci lucruri care îl fac pe Edward Vipond Fermierul anului din 2021

  • Viziunea, angajamentul și pasiunea sa
  • Atenție la detalii în toate domeniile, în special managementul financiar și al riscurilor
  • Culturi cu valoare adăugată
  • Abordare proactivă a agronomiei și a sănătății solului, desfășurând studii ample
  • Mai multe roluri publice, inclusiv promovarea intereselor agricole în școli

Evaluarea comparativă arată că ferma câștigătorului se află în top pentru optimizarea costurilor la grâul de iarnă, orz de primăvară și sfeclă de zahăr, cu randamente bune la sfeclă.

O valoare suplimentară adăugată pentru 40 de ha de floarea-soarelui, cultivată în prezent, a fost posibilă cu amestecuri suplimentare de fertilizare, totodată fiind testate oportunități noi, respectiv extragerea uleiului sau prin vânzarea boabelor decojite.

Schimbarea a fost o caracteristică a celor șase ani de activitate a lui Edward, cu mai multe achiziții semnificative de suprafețe agricole, care necesită o planificare meticuloasă și o gestionare optimă a resurselor.

Riscurile privind clima și costurile de producție au fost identificate în ceea ce privește rapița, sfecla de zahăr și secara furajeră, culturile fiind înlocuite de floarea-soarelui, cu risc mai redus.

Prezența masivă în culturi a unor plante nedorite, precum iarba neagră și structura slabă a solului au generat probleme deosebite fermierului. Acesta a acționat pentru a îmbunatăți structura terenurilor și a reducere pierderilor produse de eroziune, în principal prin adăugarea de gunoi de grajd.

Edward desfășoară permanent teste privind rata germinării la semințe, agrochimice, eficiența azotului și varietatea soiurilor, adesea împreună cu clienții, crescătorii sau furnizorii.

Scopul declarat al acestuia este de a obține profit fără sprijinul guvernului și să își extindă afacerea. Din punctul său de vedere, fermierul admite că viitorul ar putea arăta foarte diferit, în contextul în care raportul cerere-ofertă ar putea duce la situația în care ar putea avea până la 25% din teren nefolosit.

El participă la pilotul de stimulare a agriculturii durabile, are două scheme de administrare rurală de nivel mediu pe 80 de ha și face parte dintr-un grup local care evaluează potențialul pentru suprafețe mari de teren de a crea habitate pentru speciile cheie.

sursa

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *