Grădină

Frunze galbene la usturoi. Cauze și remedii

În perioada de primăvară, usturoiul semănat toamna poate avea frunzele galbene.

Cauza principală este legată de temperaturile mici, dar și de variația acestora, întrucât planta trece în perioade scurte de timp de la zona de îngheț la călduri în aer de peste 20 grade Celsius.

Frunzele galbene ale usturoiului indică faptul că planta s-a prins în sol, dar nu are condițiile climatice necesare dezvoltării optime, context în care poate fi ajutată, în funcție de situație, prin udare și fertilizare, cu suplimente ce conțin azot, potasiu, magneziu.

Dacă nu este afectat de boli, usturoiul își va reveni și va continua să se dezvolte în condiții bune, până la recoltare.

Îngălbenirea poate fi mai accentuată dacă plantarea culturii de iarnă a fost făcută la adâncimi mai mici decât cele recomandate, aspect ce expune mai mult usturoiul la frig.

De asemenea, la achiziționarea materialului săditor căutați la producătorii cu experiență soiuri de usturoi de toamnă aclimatizate, ce au o rezistență crescută  la frig, aspect ce va ajuta la protejarea frunzelor de usturoi și ceapă de înghețurile de primăvară.

Pentru a preveni problemele legate de anumite boli specifice usturoiului, unii cultivatori tratează cățeii ce urmează să fie plantați (prin stropire sau amestecare directă în substanțe antifungice).

Totodată solul poate fi tratat și îmbogățit cu substanțe nutritive, inclusiv cu metode populare (cenușă provenită de la arderea lemnelor netratate chimic).

Tratamente usturoi

Deși prezintă o rezistență destul de mare în comparație cu alte plante, usturoiul poate suferi în urma interacțiunii cu dăunătorii aflați în aer și sol.

Principalii întâlniți la noi în țară sunt musca cepei, putregaiul cenușiu și mana.

Fără a intra prea mult în amănunte, ce vă pot fi oferite de către reprezentanții magazinelor fitosanitare, puteți trata preventiv sau la apariția primelor semne de îmbolnăvire usturoiul cu antifungice și insecticide, de tip chimic sau ecologice.

Important este să observați periodic, cu atenție, plantele și să interveniți prompt atunci când observați anomalii în dezvoltarea acestora.

Cum plantăm ceapa și usturoiul de toamnă

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

3 comentarii la „Frunze galbene la usturoi. Cauze și remedii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *