GrădinăPomicultură

Metoda japoneză de îmbogăţire a solului din livadă cu trifoi alb, fără îngrăşăminte

În lucrarea ”Calea naturală a agriculturii. Teoria şi practica filozofiei verzi”, japonezul Masanobu Fukuoka, considerat a fi unul dintre cei „cinci monştri sacri ai mişcării agriculturii ecologice” explică o serie de aspecte legate de faptul că solul trebuie transformat dintr-o materie anorganică moartă într-un material organic, viu.

Scopul îngrijirii solului este de a accelera transformarea materialului dezagregat într-un sol potrivit pentru cultivare şi pentru îmbogăţirea acestuia.

Pentru ca solul să poată fi utilizat în totalitate, îngrijirea sa trebuie, în primul rând, să asigure un strat de suprafaţă care să-l acopere.

Acest lucru face ca solul din câmp, din grădină şi din livada să se îmbogăţească în mod natural.

Practicarea agriculturii naturale

Cum putem ajuta la reabilitarea solului sărăcit?

Am plantat seminţe de la treizeci de legume, crucifere şi ierburi în toată livada şi, prin observarea acestora, am ajuns la concluzia generală că ar trebui să plantez un strat de acoperire din buruieni, format din trifoi alb în toată livada ca recoltă primară, împreună cu alte ierburi precum lucerna, lupinul şi trifoiul galben ca recoltă secundară, a explicat Masanobu Fukuoka.

Caracteristicile trifoiului alb:

1) Când este cultivat pentru acoperirea solului, acesta elimină buruienile. Buruienile anuale sunt înlocuite într-un an, iar buruienile bianuale vor dispărea în doi ani. După doi- trei ani, aproape toate buruienile din grădină au dispărut, lăsând un covor de trifoi în loc.

2) Îmbunătăţeşte solul până la o adâncime de 40 – 46 cm.

3) Nu mai este necesară însămânţarea vreme de 6 – 8 ani.

4) Nu concurează prea tare cu pomii fructiferi pentru îngrăşăminte sau umiditate.

5) Creşte repede după tăiere şi rămâne sănătos şi puternic chiar şi atunci când este călcat în picioare.

6) Nu împiedică desfăşurarea operaţiunilor agricole.

Singurul dezavantaj al trifoiului alb este acela că ar putea fi distrus vara şi este sensibil la boala provocată de Sclerotium, pe vreme fierbinte şi uscată, iar creşterea este întârziată la umbră şi sub copaci.

Semănarea trifoiului alb: Seminţele trebuie introduse în pământ, toamna.

Amânarea însămânţării poate duce la apariţia insectelor dăunătoare.

Nu acoperiţi seminţele cu pământ, căci acest lucru împiedică adeseori încolţirea; doar tasaţi pământul uşor.

Dacă împrăştiaţi seminţele de trifoi toamna târziu peste buruienile şi ierburile uscate de pe diguri şi de pe marginile căilor de acces, trifoiul se va îndesi treptat.

Dacă trifoiul este însămânţat primăvara printre buruieni, va trebui tăiat peste un an, pentru a stimula creşterea.

Îngrijirea trifoiului alb

Trifoiul nu sufocă vegetaţia din jur ci, gradual, devine dominant, crescând foarte des şi astfel împiedicând încolţirea şi creşterea altor buruieni. Mai mult, atunci când sunt călcate în picioare sau tăiate, majoritatea buruienilor dispar, iar trifoiul creşte şi mai viguros.

Dacă nu se înţelege foarte bine acest lucru şi trifoiul nu este îngrijit cum trebuie, se poate ajunge la rezultate descurajante. La început, când trifoiul creşte alături de celelalte buruieni nu este motiv de îngrijorare.

Dar, dacă după ce trifoiul înfloreşte este lăsat neîngrijit, va deveni excesiv de luxuriant şi va rămâne neprotejat în faţa bolilor, cum ar fi boala pătării frunzelor, iar buruienile vor reapare în următorii cinci – şase ani.

Pentru a se menţine de-a lungul anilor, trifoiul necesită îngrijire la fel de atentă ca în cazul gazonului.

Zonele în care cresc în abundenţă buruienile perene, precum măcrişul sau păpădia, plante care se încolăcesc pe plantele din jur, cum sunt volbura, stuful şi feriga, precum şi alte ierburi, ar trebui cosite mai des şi ar trebui să se împrăştie cenuşă şi lemn carbonizat.

Rata de creştere pe orizontală este scăzută în cazul trifoiului, de aceea este indicat ca, în momentul însămânţării livezii, să se împrăştie seminţe de la o margine la cealaltă.

Îngrijirea atentă a covorului de trifoi ne scapă de grija curăţării livezii de buruieni, iar tunderea se va face mult mai uşor decât într-o livadă plină cu buruieni. Trifoiul alb ar trebui plantat în livezile de citrice, precum şi în alte livezi cu fructe sezoniere.

Lucerna pentru terenuri aride: Nimic nu reuşeşte mai bine decât trifoiul să înlăture buruienile, dar în regiunile mai calde, în care acesta tinde să-şi piardă vigoarea vara, sau în zonele răcoroase şi uscate, este indicată însămânţarea împreună cu lucerna.

Cine a fost Masanobu Fukuoka

Masanobu Fukuoka a fost fermier şi filosof japonez, celebru pentru metodele sale agricole naturale şi pentru revegetalizarea terenurilor deşertificate.

Susţinător al cultivării cerealelor fără arat şi fără ierbicide, după metodele tradiţionale ale multor culturi indigene, de la care a plecat pentru a elabora o metodă agricolă specifică, cunoscută în general sub numele de „agricultură naturală“ sau „agricultură nu-fă-nimic“.

Fukuoka este considerat a fi unul dintre cei „cinci monştri sacri ai mişcării agriculturii ecologice“ (alături de Rudolf Steiner, Hans Müller, Eve Balfour şi J.I. Rodale).

Este autorul a mai multor lucrări, printre care și ”The Natural Way of Farming: The Theory and Practice of Green Philosophy”.

Cum scăpăm definitiv de buruienile dintre pavele. Sfaturi practice de eliminare și prevenire a reapariției buruienilor

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *