Metoda simplă prin care stabilim dacă pomii fructiferi s-au prins după plantările din toamnă
Luna aprilie este și cea în care ne dăm seama cel mai bine dacă, după plantările din perioada toamnei, avem și situații în care pomii fructiferi nu s-au prins.
Primul indiciu este că în timp ce toată livada a pornit în vegetație, cu boboci și înflorire, avem și situații de pomi care nu dau niciun semn de trezire.
Primul lucru pe care ar trebui să îl verificați este aspectul general al pomului. Dacă acesta pare să fie uscat, înghețat sau fără semne de creștere, atunci există o probabilitate ridicată că pomul nu s-a prins.
În al doilea rând, verificați dacă pomul are muguri sau frunze. Dacă nu prezintă nici unul dintre acestea, atunci acesta este, probabil, un alt semn că nu s-a prins.
În cele din urmă, puteți verifica dacă rădăcinile pomului au crescut sau nu. Săpați ușor solul în zona rădăcinilor și verificați dacă acestea sunt moi și umede sau uscate și fragile. Dacă rădăcinile sunt uscate și fragile, atunci este posibil ca pomul să nu se fi prins.
Majoritatea cunoscuților vă vor recomanda ”să mai așteptați, poate pornesc mai greu”, însă există o metodă extrem de simplă să verificați dacă pomul mai este viabil sau puteți trece deja la înlocuirea lui.
Cum stabilești dacă pomul trebuie înlocuit în livadă
Inițial zgâriați ușor cu unghia coaja pomului. Ar trebui să vedeți pe marginile zonei respective culoarea verde, ceea ce înseamnă că seva se află în trunchi și copacul va porni în vegetație.
Dacă nu v-ați clarificat, luați un cutitaș și faceți o incizie mai mare în coajă.
Sunt două opțiuni:
- De jur-împrejurul tăieturii culoarea este verde, iar lemnul are un aspect lucios, ceea ce înseamnă că plantarea de toamnă a reușit sau
- Nu observați nimic verde în zona inciziei și lemnul are o culoare mai închisă. În acest ultim caz pomul nu s-a prins și trebuie înlocuit.
Dacă opțiunea este de înlocuire puteți încerca ”să prindeți ultimul tren” până la sfârșitul lunii aprilie cu plantarea unui nou pom fructifer sau să luați în calcul achiziția unuia crescut în ghiveci, care are șanse ridicate de prindere, chiar și în timpul sezonului de primăvară sau toamnă.
Articole referitoare la plantarea pomilor fructiferi în livadă:
10 sfaturi utile privind plantarea pomilor, pentru prindere sigură
Cum se realizează simplu pichetarea terenului înainte de plantarea pomilor
Etichetarea puieților de pomi fructiferi. Diferența între eticheta albastră și galbenă
Pingback: Cum udăm vara pomii fructiferi din livadă, în funcție de anul de plantare. Studii privind irigarea livezilor – Atlas pentru casă și grădină