GrădinăPomicultură

Schema celor mai importante 4 tratamente anuale, obligatorii la pomii fructiferi. Când stropim în această perioadă

Chiar dacă aveți doar câțiva pomi fructiferi în curte sau o livadă, este recomandat să faceți măcar câteva tratamente, un minim obligatoriu.

Specialiștii în pomicultură recomandă un număr de 11 tratamente pe an. Însă, dacă nu doriți o schemă de stropiri ”ca la carte”, din motive legate de timp, distanța față de locul unde sunt amplasați pomii sau dorința de a nu folosi prea multe substanțe chimice, este bine să luați în considerare cele mai importante tratamente, pentru a vă bucura de fructe.

În zilele noastre, numărul de dăunători este foarte mare și, în consecință, șansele ca producția să fie afectată sunt ridicate, fără nicio intervenție din partea dvoastră.

Mai jos găsiți schemele de tratament complet, pentru întreg anul (actualizate 2023), recomandate de specialiștii în pomicultură, separat pentru livezi mixte și defalcat pentru speciile semințoase (măr, păr, gutui) și sâmburoase (cireș, vișin, prun, piersic, etc.):

Schemă de tratament universal pentru plantații mixte de pomi fructiferi



Tratamentele anuale pentru pomii fructiferi pentru semințoase și sâmburoase

Schema tratamentelor minim obligatorii

Un prim tratament de toamnă-iarnă, făcut după recoltare și căderea frunzelor (în perioada octombrie – decembrie) constă în stropirea cu sulfat de cupru (piatră vânătă) 3%, prin îmbăiere. Acesta va ajuta pomii să evite boli precum ciuruirea bacteriană și micotică, monilioze, deformarea frunzelor și făinare (la piersic). Pomii sunt astfel protejați pe durata iernii de dăunătorii care iernează în scoarța copacilor sau în zona frunzelor căzute în jurul acestora.

Al doilea tratament care ar trebui să fie efectuat este în prima parte a lunii martie, în perioada cuprinsă între umflarea mugurilor și apariția butonului verde, respective roz sau alb. Vezi aici explicații simple cu privire la identificarea acestei perioade. Tratamentul constă în aplicarea unui ulei horticol combinat cu un insecticid (de exemplu Midos Oil + Zebra, produse de Solarex). Tratamentul este important întrucât la apariția primelor semne de viață în interiorul pomilor aceste zone verzi vor fi primele vizate de către atacurile dăunătorilor, care ies din perioada de hibernare, precum păduchii țestoși, păduchele de San Jose, afide și acarieni, etc. Uleiul horticol ajută atât din punct de vedere al perioadei în care insecticidul este activ, prin formarea unei pelicule, cât și prin asfixia dăunătorilor.

Al treilea tratament, pe care specialiștii îl consideră foarte important, este în perioada de deschidere a florilor (aproximativ 25%), când ar trebui aplicat măcar un fungicid (precum Chorus sau o combinație de două fungicide + eventual un insecticid care să nu afecteze albinele). Tratamentul este important pentru prevenția unor boli precum ciuruirea bacteriană și micotică, monilioze, deformarea frunzelor și făinarea (la piersic), viermele fructelor, minatoarele și defoliatoarele.

Al patrulea tratament obligatoriu ar trebui să fie în perioada de formare a fructelor, pe care îl aplicăm într-o combinație de fungicide- insecticide-fertilizant, pentru ciuruirea bacteriană și micotică, monilioze, deformarea frunzelor și făinare (la piersic), antracnoza (la cais), moliile și viermele fructelor, defoliatoare, minatoare, păduchele de San Jose, acarieni, putregaiul cenușiu.

Tratamentele minim obligatorii ar trebui efectuate în condițiile în care nu ați sesizat probleme deosebite în anii precedenți la pomii fructiferi. În cazul în care astfel de situații au fost prezente, măriți numărul de tratamente conform celor două scheme de mai sus.

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

13 comentarii la „Schema celor mai importante 4 tratamente anuale, obligatorii la pomii fructiferi. Când stropim în această perioadă

    • Se poate folosi, pentru a evita tautologia, atât timp cât definiția în DEX a copacului este: ”plantă vivace cu trunchiul lemnos și înalt, ale cărei crengi se ramifică la o distanță oarecare de sol, formând o coroană.”

      Răspunde
        • Am invatat de copil ca in padure cresc copaci iar cei din gradina sau livada care ne dau fructe sunt pomi…

          Răspunde
          • Contează mai puțin cum îi spune, aici nu este vorba de limba românească, aici este vorba despre pomicultură, omul a vrut să ajute , bălălăilor de bălălăi ce sunteți !

      • Buna!
        M.ar interesa cu ce anume pot face stropirile,fără să pun în pericol albinele.
        Exista solutii într-adevăr valabile?
        Multumesc!

        Răspunde
  • Domnilor, în DEX, la definiția ,,copac”, se face trimitere la ,,arbore” si, dacă veți consuta Dicționarul Enciclopedic, vol. IV, Editura Enciclopedica, București, 2001, pag. 323, veți constata ca MARUL este ,,arbore fructifer din familia rozaceelor….”
    De fapt, consider ca importante sunt informațiile transmise, pentru mine foarte utile, nu semantica cuvântului. În speranța că nu am scris ceva greșit, va doresc recolte bune și mulțumirii autorului articolului.

    Răspunde
  • Bună ziua! Am stropit cu champ un cais când mugurii începuseră să se umfle puțin (săptămâna trecută) și s-au ars câteva crenguțe, iar mugurii mi se par și ei afectați. Daca mișc de ei cad foarte ușor. Sunt câțiva muguri in tot pomul care au făcut buton roz. Am stropit „la îmbăiere”. Dvs. ce părerea aveți? Am insistat prea mult? Doamna de la farmacia fitosanitară a zis că champul nu afectează daca se umfla mugurii.

    Răspunde
    • Champ 70 WG se poate aplica fără probleme în perioada de vegetaţie. Citiți aici care este diferența dintre zeama bordeleză și piatra vânătă.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *