Boala ce produce pagube importante în producția de grâu. Strategia de combatere

INFORMARE! Drechslera tritici – repentis (Died.) Shoemaker, un patogen care supraviețuiește în sămânța de grâu

STIMAȚI FERMIERI!

Compania Bayer și USV ”Regele Mihai I” din Timișoară aduc în atenția dumneavoastră informații utile despre boala ”helmintosporioza lenticulară a grâului”. Această boală periculoasă apare în culturile de grâu în anii când condițiile climatice sunt propice infecțiilor.

Scopul acestui articol este de a veni în sprijinul dumneavoastră cu informații despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli. Boala este periculoasă deoarece poate produce pagube importante în producția de grâu.

Fungul Drechslera tritici – repentis a apărut în culturile de grâu din vestul României de prin anul 2002, dar din cauza tabloului simptomatic asemănător cu cel al fungului Septoria nodorum, a trecut neobservat (datorită confuziei era raportat ca fiind Septoria nodorum).

Identificarea corectă și prima raportare cu privire la acest patogen în Câmpia Banatului a fost făcută de către Cotuna & Popescu în anul 2007. În celelalte zone din țară patogenul era deja raportat.

Importanța economică

Helmintosporioza lenticulară este o boală gravă a grâului, capabilă să producă pagube cuprinse între 3 și 40% și chiar mai mult în anii extrem de favorabili. Infecțiile din timpul înfloritului sunt periculoase deoarece patogenul trece în sămânță. Cele mai mari pagibe în producție se înregistrează atunci când infecțiile au loc în fazele de burduf și de înflorit [Shabeer & Bockus, 1988].

Supraviețuirea patogenului

O sursă de inocul importantă este miceliul din seminţele infectate. Miceliul se dezvoltă în condiţii de temperatură cuprinse între 5 – 350C (la fel ca şi conidiile). Boabele sunt infectate sau predispuse la infecţie mai ales atunci când frunza stindard este afectată de boală şi când umiditatea este mare în perioada înspicatului. De altfel, ele pot fi infectate oricând de-a lungul perioadei de vegetaţie, însă predispoziţia maximă de îmbolnăvire este în timpul înspicatului. La suprafaţa cariopselor infectate apare simptomul de „red smudge” sau pată roşie – McMullen & Adhikari, 2009.

Fungul trăiește în mod saprofit pe resturile vegetale ale plantei gazdă, care constituie sursa principală de inocul primar. Pe paiele care rămân pe sol peste anotimpul de iarnă se formează pseudoteciile (forma telomorfă sau sexuată) cu asce şi ascospori.

Recunoașterea simptomelor

Simptomele macroscopice ale bolii apar de obicei în patru etape:

1. Stadiul de pată, când pe locul de infecţie iniţial după două zile apare o coloraţie închisă la culoare;
2. Pată înconjurată de cloroză – apare la 4 – 6 zile după infecţie;
3. Necroza – apare la 6 – 8 zile de la infecţie iar clorozele se transformă în necroze şi în paralel începe sporularea;
4. Colapsarea frunzelor – frunzele sunt afectate în întregime iar sporularea este maximă.

Simptomele macroscopice sau externe apar prima dată pe frunzele bazale, sub forma unor puncte sau pete mici, circulare, de culoare maro – deschis. Aceste pete sunt rezultatul infecţiilor primare, care au loc de regulă în lunile aprilie – mai. Cel mai mare pericol de infecţie este la grâul care s-a cultivat după grâu, datorită resturilor vegetale care rămân la suprafaţa solului. Frunzele bătrâne sunt primele infectate sau predispuse la infecţie.

Pe măsură ce patogenul evoluează, petele capătă formă ovală sau lenticulară, au culoare maro – deschis şi sunt înconjurate de un halou gălbui (rezultatul infecţiilor secundare) – Schilder & Bergstrom, 1993; Cotuna & Popescu, 2008.

În condiții favorabile de climă (nopţi umede şi calde), petele cresc în dimensiuni, se unesc iar pe frunze apar pete mari, cu aspect neregulat, la care se mai observă punctul iniţial de infecţie (aspect de necroză). Frunzele puternic atacate se usucă începând de la vârf. În faze avansate de infecţie, haloul sau zona clorotică din jurul petelor nu se mai observă (Wolf, 1991).

Pentru evitarea punerii unui diagnostic greșit (risc de confuzie cu Septoria nodorum), petele trebuie atent analizate pentru a vedea dacă pe ele apar suporţii negri ai sporilor. La mostrele colectate din câmp, conidiile nu se observă imediat, de aceea este necesară incubarea pe hîrtie umedă [Maraite et al., 1998; Cotuna, 2007].

Realizarea infecțiilor

Cercetările efectuate în ultimii ani în ceea ce priveşte epidemiologia acestei boli, arată că, efectele cumulate ale temperaturilor ridicate, umidităţii relative mari şi a duratei de umectare a frunzelor mai mare de 12 ore (precipitaţii, rouă) conduc la apariţia şi dezvoltarea patogenului Drechslera tritici – repentis (Duveiller, 2004). Dezvoltarea patogenului este optimă la temperaturi cuprinse între 20 – 280C. Boala este asociată de regulă cu câmpurile pe care o cantitate mare de paie rămâne la suprafaţa solului (Bockus & Claassen, 1992).

Primele infecții sau infecțiile primare sunt realizate de ascosporii din pseudotecii care devin maturi primăvara. În condiții de umiditate, pe timp de noapte aceștia sunt eliberaţi din pseudotecii. Emisia de ascospori este maximă în lunile martie – aprilie şi are loc în condiţii de umiditate (şi roua este suficientă). Ascosporii sunt eliberaţi din asce la distanţe mici, de câţiva centimetri, spre deosebire de conidii care pot fi propagate pe distanţe mai mari cu ajutorul vântului (Rees & Platz, 1992; Murray et al., 2009).

Conidiile produc infecţiile secundare care afectează frunzele din etajele superioare (astfel apar şi pagubele în recoltă). Conidioforii se formează pe timp ploios iar conidiile în timpul nopţilor calde şi umede la suprafaţa necrozelor de pe frunze şi sunt diseminate de vânt către plantele sau frunzele sănătoase.

Dispersarea conidiilor are loc în timpul după – amiezei. Conidiogeneza, după cum am arătat mai sus, are loc în timpul nopţii, când umiditatea este mai ridicată şi alte suprafeţe purtătoare de conidii sunt uscate (Morrall & Howard, 1975; Platt & Morrall, 1980a, 1980b; Francl & Jordahl, 1992; Francl, 1997).

Sporii anamorfi pot fi dispersați pe kilometri întregi şi chiar zeci de kilometri (diseminare anemochoră), în zilele calde şi secetoase la temperaturi de 21 – 230C (optim). Ei germinează şi infectează grâul în condiţii variate de temperatură (5 – 350C), când frunzele sunt umede o perioadă de timp specifică, de aici rezidă și agresivitatea fungului.

Managementul integrat al ”helmintosporiozei lenticulare a grâului”

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această boală.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;
• Lucrările minimale ale solului;
• Densitatea mare a plantelor;
• Rezistența la fungicide;
• Soiurile sensibile;
• Temperaturile ridicate;
• Umiditatea relativă mare [Bockus & Claassen, 1992; Duveiller, 2004].

Tratament recomandat la grâu, la pornirea în vegetație

Măsuri profilactice

În general, helmintosporioza grâului este gravă în sistemele de cultivare în care lucrările solului sunt minimale sau nu se fac deloc (no tillage, minimum tillage) şi resturile vegetale rămân la suprafaţa solului. În sistemele convenţionale, boala este mai redusă din cauza îngropării resturilor vegetale. Se poate spune că, factorii care influenţează intensitatea atacului sunt: lucrările minimale ale solului, irigarea, semănatul în afara epocii optime, fertilitatea scăzută a solului, monocultura (Sharma & Duveiller, 2003).

Prevenția constă în respectarea următoarelor măsuri agrofitotehnice:

• îngroparea resturilor vegetale sau îndepărtarea acestora pentru reducerea sursei de inocul (Diehl et al., 1982);
• utilizarea la semănat a soiurilor rezistente la boală este esențială;
• seminţele să fie libere de patogen;
• tratarea seminţelor înainte de semănat;
• respectarea asolamentului (asolament cu alte culturi care nu sunt gazde pentru patogen);
• rotaţia culturilor de cel puţin 3 – 4 ani;
• evitarea monoculturii;
• evitarea irigatului în perioada împăierii – înspicării (Docea & Severin, 1990);
• respectarea epocii optime de semănat.

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în combaterea helmintosporiozei lenticulare.

Combaterea chimică este dificilă atunci când infecţia s-a realizat deja, deoarece evoluţia acestei boli cu greu mai poate fi oprită de fungicide. Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor. În Aplicația Pesticide 2.24.8.2 (2024) este doar un singur fungicid omologat la triticale doar nu și la grâu, pe bază de difenoconazol + fludioxonil. Cu siguranță, fungicidele omologate pentru alți patogeni din sămânță controlează și patogenul Pyrenophora tritici repentis. În trecut erau mai multe produse de protecția plantelor omologate. Se pare că au fost scoase, deși apar omologate la alte helmintosporioze (ale orzului de exemplu).

Fungul Drechslera tritici – repentis este greu combătut cu fungicide după ce frunzele sunt infectate. Este indicată aplicarea fungicidelor la apariţia primelor sporulări (stadiul EC 32 – 37). Deoarece sporularea are loc la suprafaţa necrozelor, analizele pentru stabilirea diagnosticului se vor face la frunzele bazale care de obicei sunt şi cele mai afectate (Kremer & Hoffman, 1993; Habermeyer & Gerhard, 1997).

Se recomandă ca, tratamentele chimice să se efectueze în urma controlului fitosanitar al culturilor de grâu. Dacă se constată că sunt simptome, trebuie intervenit rapid pentru stoparea infecției, deoarece patogenul este destul de greu de ținut sub control din momentul în care infecția s-a realizat. În anii deosebit de favorabili, ciuperca și-a făcut apariția în culturi chiar din a treia decadă a lunii martie (în Banat).

Fungicidele ce pot fi utilizate în combatere sunt:

• Protioconazol + tebuconazol;
• Fenpropidin;
• Tebuconazol;
• Protioconazol;
• Bixafen + tebuconazol;
• Azoxistrobin;
• Metconazol;
• Azoxistrobin + protioconazol;
• Benzovindiflupir;
• Tebuconazol + trifloxistrobin;
• Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin;
• Fluxapyroxad + piraclostrobin;
• Proquinazid + protioconazol;
• Bixafen + protioconazol;
• Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin;
• Tetraconazol;
• Fluxapyroxad + metconazol;
• Piraclostrobin;
• Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin;
• Fluxapyroxad + metconazol [APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.8.2, 2024].

În prezent, se recomandă utilizarea cu prudenţă a pesticidelor, aplicarea tratamentelor la momentul optim sau când se întrunește pragul economic de dăunare, respectarea dozelor recomandate de producători. Procedând așa, numărul de tratamente se va reduce simțitor, la fel și costurile.

Wolf & Hoffman (1994), în urma cercetărilor efectuate în Bavaria au stabilit două praguri pentru aplicarea unui tratament:

Când conidiile sunt găsite pe 5% din frunze;

Când simptomele apar la peste 5% din frunzele din etajul superior al plantelor

Măsuri biologice

Tratarea semințelor cu agentul biologic Bacillus subtillis a dat rezultate foarte bune în controlul acestui patogen. Fungii Limonomyces roseipellis și Laetisaria arvalis (basidiomicotine) aplicați pe paiele de grâu în prezența umidității au redus sursa de inocul în procente ridicate. În urma aplicării s-a constatat că fungul Limonomyces roseipellis a redus inoculul cu 50 până la 80 și chiar 99% în anumite situații [Pfender et al., 1993].

Nu ezitați să ne contactați dacă întâmpinați probeme deosebite în culturile dumneavoastră.

ATENȚIONARE! Risc de ”Black Point” în culturile de grâu din Vestul României

Bibliografie

Bochus W. W., Classen M. M., 1992 – Effects of crop rotation and residues management practices on severity of tan spot of winter wheat. Plant Dis., 76: 633 – 636.

Cotuna Otilia, Popescu Gheorghe, 2008 – Helmintosporioza lenticulară, o boală nouă la grâul cultivat în Câmpia Banatului, Rev. Sănătatea plantelor, 2008;

Diehl J. A., Tinline R. D., Kochhann R. A., Shipton P. J., Rovira A. A., 1982 – The effect of fallow periods on common root rot of wheat in Rio Grande do Sul, Brazil. Phytopathology, 72: 1297 – 1301.

Docea E., Severin V., 1990 – Ghid pentru recunoaşterea şi combaterea bolilor plantelor agricole, vol. I, Ed. Ceres, Bucureşti, 320 p.

Duveiller E., 2004 – Controlling foliar blight of wheat in the rice – wheat systems of Asia. Plant Dis. 88: 552 – 556.

Francl L. J., Jordahl Y. G.,1992 – Spike inoculation of durum wheat with Pyrenophora tritici – repentis and seed symptomology. Proceeding of the second International Tan Spot Worshop, Fargo, ND.

Francl L., 1997 – Local and mesodistance dispersal of Pyrenophora tritici – repent

Habermeyer J., Gerharg M., 1997 – Pilzkrankheiten und Schasymptome im Getreidebau, BASF, p. 41 – 45.

Kremer M., Hoffman G. M., 1993 – Effekte von Blattinfektionen durch Drechslera tritici – repentis auf den kohlenhydrat und stickstoffhaus halt von weizenpflanzen.

Maraite H., Di Zinno T., Longrée H., Daumerie V., Duveiller E., 1998 – Fungi associated with foliar blight of wheat in warm areas. In E. Duveiller, H. J. Dubin, J. Reeves & A. McNab, eds. Proc. Int. Workshop Helminthosporium Diseases of wheat: Spot Blotch and tan spot, CIMMYT, El Batan, Mexico, 9 – 14 Feb. 1997, p. 293 – 300.

McMullen Marcia, Tika Adhikari, 2009 – Fungal leaf spot Diseases of wheat: Tan spot, Stagonospora nodorum blotch and Septoria tritici blotch. PP – 1249 (revised), disponibil pe www.ag.ndsu.edu.

Morrall R. A. A., Howard R. J., 1975 – The epidemiology of leaf spot disease in a native prairie 11 Airborne spore populations of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Bot., 53: 2345 – 2353.

Murray T. D., Parry D. W., Cattlin N. D., 2009 – Diseases of small grain cereal crops, Manson Publising Ltd, London, U. K., 142 pp.

Pflender W. F., Zhang W., Nus A., 1993. Biological control to reduce inoculum of the tan spot pathogen Pyrenophora tritici-repentis in surface – borne residues of wheat fields. Phytopathology, 83: 371 – 375.

Platt H. W., Morrall R. A. A., 1980a – Effects of light intensity and relative humidity on conidiation of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Plant Pathol., 2: 53 – 57.

Platt H. W., Morrall R. A. A., 1980b – Effects of wind speed and humidity on conidiation of Pyrenophora tritici – repentis. Can J. Plant Pathol., 2: 58 – 64.

Rees R. G., Platz G. J., 1992 – Tan spot and its control – some Australian experiences. In L. J. Francl, J. M. Krupinsky, M. P. Mc.Mullen, eds. Advances in tan spot research, p. 1 – 15, NDSU Agric. Exp. Sta. Publ. 146 pp.

Shabeer A., Bockus W. W., 1988. Tan spot effects on yield and yield components relative to growth stage in winter wheat. Plant Disease, 72: 599 – 602.

Sharma R. C., Duveiller E., 2003 – Effect of stress on Helminthosporium leaf blight in wheat. Pages 140 – 144 in: Proc. 4th Int. Wheat Tan spot and spot blotch Workshop. J. B. Rasmussen, T. L. Friesen and S. Ali, eds. North Dakota State University, Fargo;

Schilder A. M. C., Bergstrom G., 1993 – Tan spot. In S. B. Mathur & B. M. Cunfer, eds. Seedborne diseases and seed health testing of wheat, p. 113 – 122. Copenhagen, Denmark, Jordburgsforlaget;

Wolf P., 1991 – Biology, epidemiology, Schadrelevantz, konzeption für eine integrierte Bekämpfung von Drechslera tritici – repentis (Died.) Shoem., (Perfektstadium Pyrenophora tritici – repentis (Died.) Drechs., dem Erreger einer Blattfleckenkrankheit. Dissertation TU München;

Wolf P. F. J., Hoffmann G. M., 1994. Decision model based on the epidemiology for integrated control of Drechslera tritici-repentis (Died.) Shoem., (teleomorph Pyrenophora tritici-repentis (Died.) Drechs.). Gesunde Pflanzen 46, 164–173.

***APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.8.2, 2024.

Șef lucrări Dr. Ing. Cotuna Otilia

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ – USV ”Regele Mihai I” din Timișoara

Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Notă: Acest material nu poate fi utilizat de către nimeni fără acordul părților implicate în proiect. Fotografiile sunt originale și nu pot fi folosite în lucrări științifice, articole sau cărți, etc..fără acceptul autorului. Materialul poate fi studiat și distribuit de către cei direct interesați (fermieri, studenți etc).