GrădinăPomicultură

FOTO Plantarea de toamnă a pomilor fructiferi: ghid practic, pentru prindere sigură. Care sunt greșelile frecvente

Dacă doriți să  înființați o livadă de mai mari sau mici dimensiuni, să plantați într-un loc liber un pom fructifer sau să înlocuiți unul uscat, trebuie să țineți seama de prima regulă de bază:

Copacii se plantează în perioada de repaus vegetativ.

Astfel, perioada optimă de plantare a pomilor fructiferi începe în ultima parte a lunii octombrie și durează până la survenirea înghețului la sol.

O excepție de la această regulă poate fi legată de pomii care sunt achiziționați în ghiveci.

Primul  pas: pichetarea

Prima operație este pichetarea, respectiv stabilirea distanței de plantare și marcarea locului unde urmează să fie executată groapa de plantare.

Distanța de plantare se stabilește în funcție de tipul de portaltoi folosit de pepiniera de unde îl cumpărați și de speciile pe care urmează să le plantați.



În situația în care se plantează soiuri diferite în livadă este recomandat să optați pentru distanța minimă de plantare 4/3 metri (4 metri între rânduri și 3 metri între pomi/rând).

Pasul 2: Cum se fac gropile de plantare

Gropile de plantare se vor face cu 2 – 3 săptamâni înainte de plantare, pentru a activa microflora din sol și aerarea pământului și se vor săpa cât mai generoase, respectiv un cub cu laturile de cca. 50-60 cm. Gropile pentru pomii fructiferi trebuie sa aiba 60/60/60 cm.

Este indicat să vă procurați mraniță (gunoi de grajd vechi de cel putin 1 an vechime) sau compost, care se va adăuga pe fundul gropilor, respectiv o galeată de 15 litri mraniță/groapa de plantare.

Pasul 3: Hidratarea înainte de plantare

Odată achiziționat materialul săditor este indicat să-l stratificați pentru o perioadă de cca. 24 – 48 ore pentru o bună hidratare, respectiv se va săpa un șanț lat de cca. 50 cm lățime și 50 cm adâncime, în care se vor aşeza rădăcinile pomilor, după ce în prealabil vor fi despachetați de folia în care au fost coletați.

Se vor acoperi rădăcinile cu pământ mărunțit sau cu nisip și se adăugă apă din belşug, pentru o bună hidratare.



În acest fel pomii se vor păstra până la plantare timp de câteva zile, până la câteva săptamâni. De preferat este să-i hidratați zilnic, până la plantare.

  1. Etapele de plantare

La plantare trebuie să respectăm toate etapele, respectiv fasonarea rădăcinilor, mocirlirea și plantarea propriu-zisă.

Fasonare

Prin fasonarea rădăcinilor se înțelege scurtarea vârfurilor rădăcinilor, cu până la 1/3 în cazul rădăcinilor foarte lungi și suprimarea rădăcinilor rănite sau rupte.

Mocirlire

Mocirlirea presupune obținerea unui amestec de mraniță sau pamânt galben, peste care se adăuga apă, astfel încât să obținem un amestec de consistența smântânii. La acest amestec se pot adăuga și stimulatori de înrădăcinare (Radistim, Razormin etc.)

După ce rădăcinile pomilor au fost fasonate, se va trece la mocirlirea acestora, respectiv la trecerea rădăcinilor prin acest amestec de consistența smântânii.

Plantarea propriu-zisă

utile copaci

După mocirlire se trece la plantarea propriu-zisă, respectiv aşezarea pomului in groapa de plantare, astfel încât punctul de altoire să rămână deasupra solului de cca. 2 – 3 centimetri.

În situația în care groapa de plantare este prea adâncă se vor adăuga pe fundul gropii câteva lopeți de pământ fertil, astfel încât să nu îngropăm punctul de altoire al pomului.

După aşezarea în groapă a pomului se va adăuga pământ peste rădăcini, iar ulterior se va tasa energic astfel încât să nu rămână spații de aer, între rădăcini și sol.

Se adăuga pământ și se repetă de 2 – 3 ori această operațiune, până când groapa de plantare a fost umplută, dar cu atenție ca punctul de altoire să rămână la suprafața solului.

  1. Cum se face udarea după plantarea pomilor

După ce pomii au fost plantați se vor efectua individual alveole/farfurii, în care aceştia vor fi udați cu norme de cca. 30 litri apă/pom.

Dacă avem o toamnă secetoasă se va repeta operația de udare, la interval de 5 – 7 zile, cu norme de cca 30 litri apă/pom.

  1. Palisare

După plantare lângă pomi se adaugă tutori (araci din lemn) de cca. 1,5 metri, care vor fi bătuți în pământ de cca. 0,5 metri, iar afară va rămâne cca. 1 metru, de care se vor palisa pomii, în două puncte.

  1. Scurtarea pomilor

După plantare este indicat să efectuăm scurtarea pomilor la cca. 1,2 metri înălțime. Cele două operațiuni (tutorarea si scurtarea lungă) au rolul de a preveni ruperea sau aplecarea pomilor sub acțiunea factorilor de mediu severi (vijelii, acumulări mari de zăpezi, polei s.a.).

  1. Mușuroire

Spre sfârşitul lunii noiembrie, înainte de survenirea înghețului la sol, se va efectua muşuroirea pomilor, respectiv se va ridica un muşuroi înalt de cca. 30 cm, care să protejeze pomii, peste iarnă.

În situația în care plantarea pomilor se realizează în spații care nu sunt prevăzute cu gard și sunt expuse la atacul de rozătoare/animale (iepuri, căprioare, porci mistreți s.a.) este indicat să protejați tulpinile pomilor cu plasă antirozătoare sau cu diverse materiale de protecție (folie, resturi vegetale ș.a.)

Tratamente de toamnă:

Schema de tratamente de toamnă pentru dăunătorii ce iernează în scoarța pomilor fructiferi

populare.ro

Soluții și idei pentru grădină și casă, oferite de experți din diferite domenii.

6 comentarii la „FOTO Plantarea de toamnă a pomilor fructiferi: ghid practic, pentru prindere sigură. Care sunt greșelile frecvente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *