GrădinăPomicultură

Pregătirea de iarnă a livezilor. Tratament recomandat, care se face după ce cad jumătate din frunze

Tratamentele fitosanitare de toamnă la pomii fructiferi nu trebuie neglijate, deoarece sunt foarte importante.

Acestea vor avea ca efect scăderea tratamentelor ulterioare, prin reducerea considerabilă a infecțiilor primare.


Tratamente cuprice

Așadar, unul dintre tratamentele care trebuie făcute în perioada de toamnă-iarnă este cel cu produse pe bază de cupru care prin acțiunea fungicid-bactericidă de contact previn și combat boli precum:

  • rapănul,
  • focul bacterian,
  • pătarea frunzelor,
  • ciuruirea frunzelor,
  • monilioza,
  • bășicarea frunzelor ,
  • uscarea ramurilor,
  • cancerul deschis al pomilor.

FOTO Plantarea de toamnă a pomilor fructiferi: ghid practic, pentru prindere sigură. Care sunt greșelile frecvente

Tratamentul cu cuprice se va aplica pentru o mai bună maturare a lemnului, dar și pentru a reduce presiunea de infecție cu agenți patogeni în livezi.

Perioada optimă pentru aplicarea tratamentului




Tratamentul se va efectua atunci când aproximativ jumătate din frunzele pomilor au căzut.

Efectul produselor cuprice

Cuprul se va depune atât pe frunzele rămase pe plante cât și pe cele căzute la sol.

În momentul când vor cădea toate frunzele cuprul aflat între frunze va omori toți agenții patogeni care urmează să ierneze pe sol.

De asemenea, soluția ajunsă pe ramuri va acționa asupra agenților patogeni aflați acolo.

Tot cuprul este cel care cicatrizează rănile apărute pe trunchiurile pomilor fructiferi – prin aplicarea cu o pensulă a unei paste cuprice.

Diferența dintre piatra vânătă și zeama bordeleză. Ce cantități se folosesc. Tabel concentrații

Modalitatea în care se fac tratamentele

Tratamentele  se aplică astfel:

  • toamna – la căderea a cel puțin jumătate din frunze.
  • iarna – în repaus vegetativ, îmbăierea completă a pomilor,  într-o zi cu soare și temperatură peste 5 grade.

Recomandăm  tratament cu fungicidul :

– Cupridin 50 WP – 1,5 – 2,0 kg/ha ( 20 g/10 l apă).

Conține 50% cupru din hidroxid de cupru. Este un fungicid de contact cu acțiune preventivă asupra unui spectru larg de boli.

Are o aderență bună pe suprafața ramurilor și trunchiurilor pomilor fructiferi, pătrunzând cu ușurință în interiorul scoarței.

La căderea integrală a frunzelor, când pomii au intrat în repaus vegetativ, aplicăm îmbăierea cu ulei + insecticid :

– Pachet Midos Oil Adjuvant + Mospilan (Pentru 10, 50 sau 100 de litri de apă).

Pachetul conține ulei vegetal și insecticid Mospilan pentru a combate dăunătorii ce iernează în scoarța pomilor și a-i proteja pe timp de iarnă.

Aveți grijă de pomii fructiferi!

Care este data de la care nucii nu mai pot fi tăiați în România. Amenzile sunt usturătoare

inginer agronom Adriana Cornaciu

Absolventă a Facultatii de Agronomie, consultant/expert în domeniul agricol, reprezentant al SOLAREX, lider național în distribuția de produse pentru agricultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *